Când vorbim despre vechea tradiție culturală românească a Basarabiei, totdeauna aducem drept mărturie pe acei cărturari ai Moldovei dintre Prut și Nistru, care din vremuri de altădată au ilustrat renumele târgurilor noastre. Năvălirile vecinilor cu tentă asiatică asupra părții de Est a Moldovei au avut ca rezultat retragerea principalelor centre de cultură peste Prut. La Iași, cât și spre Carpați, unde s-au adăpostit și renumitele – prin înălțătoarea lor tradiție culturală – mănăstiri, numite de Emil Cioran ”mărețe corăbii ale uscatului”.
Totuși, această tradiție n-a dispărut cu totul din Basarabia și, îndată ce s-a văzut o posibilitate de viață mai liniștită, s-au găsit continuatori ai ei. Aici, putem scrie despre primii colaboratori ai Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, despre care scrie la 1835 și Alexandru Hâjdeu. Unul din ei este Protoiereul mitrofor Petre Cunițchi (1774-1837), care a tipărit la 1813, la Petersburg, o scurtă descriere statistică a regiunii Basarabiei. Este dintâi scriere despre Basarabia, la care Hâjdeu arată că descrierea lui Cunițchi prezintă un interes. Din discursurile sale se relevă: cuvântarea la înmormântarea Mitropolitului Gavriil și cuvântarea la inaugurarea monumentului ducelui de Richelieu, la Odessa. Petre Cunițchi l-a însoțit pe Mitropolitul Gavriil pe când acesta a fost numit Exarh al Bisericii din Principatele Române. De la 1808, el a condus seminarul de la Socola din Iași, iar între 1813-1821 a fost rector la Seminarul Teologic din Chișinău, mai târziu preotul Cunițchi a devenit paroh al Catedralei din Odessa.
Un alt colaborator al Mitropolitului Gavriil a fost Irineu Nesterovici (1780-1864). Studiile le-a terminat la Academia Teologică din Kiev, l-a însoțit pe Mitropolit în Moldova unde a fost profesor la Iași, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău, ajungând aici arhimandrit și rector (1821-1826). A. Hâjdeu scrie că Irineu a editat prima gramatică pentru moldoveni și a tradus gramatica moldovenească a lui Anton Marcu. De asemenea a descris viața Exarhului Gavriil și s-a distins prin cuvântările sale în limba română, rostite mai cu seamă la deschiderea alegerilor nobilimii. El a cules materialul istoric despre Eparhia Chișinăului și a desfășurat o rodnică activitate culturală. Mama arhimandritului Irineu s-a călugărit și este înmormântată la Mănăstirea Răciula (Călărași) din Basarabia.
Al treilea cărturar din cler, amintit de A. Hâjdeu, este arhimandritul Antonie Juminschi (1794-1836) care a studiat la Chișinău, apoi la Academia din Kiev, a fost profesor de seminar la Chișinău (1826-1832). El a compus un curs amplu despre istoria scrisului în Moldova, a adunat material bogat despre istoria Moldovei și a scris imnuri religioase.
Opera acestor primi cărturari-clerici stă la temelia culturii unui șir întreg de preoți basarabeni, care au lăsat multe lucrări scrise. Să amintim pe preotul Alecu Mateevici, preoții Nicolae Lașcu, Mihail Ceachir, Constantin Popovici. Frumoasa tradiție pastorală continuată până în zilele noastre a venerabilului preot Vasile Guma ș.a.
Cel dintâi scriitor basarabean din cadrul cercetărilor de istorie literară a fost Ioan Pralea (1769-1847), născut la Volcineț din ținutul Soroca. Lui Ioan Pralea i se atribuie frumoasa tipărire a Bibliei din 1819 care a adus foloase neprețuite culturii românești din Basarabia. Întors la Iași, la 1820, a tipărit în grecește și românește ”Urmări pe morminte”. Șapte ani mai târziu, la Brașov a apărut Psaltirea sa în versuri, prefațată elogios de Vasile Popp. Un alt contemporan, Aron Pumnul, l-a numit ”bărbat genial”.
Alt scriitor basarabean este Ștefan Marghealla. A învățat în Moldova și Valahia, cunoștea limbile elenă nouă, franceza și rusa. Afară de broșura despre Grecia, a editat afirmațiile lui A. Hâjdeu și gramatica română.
Trecut ca funcționar la Ministerul de externe la Petersburg, în 1820 a fost însărcinat cu alcătuirea unui manual românesc pentru învățământ reciproc al lui Lankaster. În urma acestor preocupări, apare în 1827 Gramatica Rusească-Românească, autor Ștefan Marghealla. În 1829, aflându-se la Paris, stabilește contactul cu tineretul universitar român, semnând Scrisoarea în „Curierul Românesc” din octombrie 1829.
De asemenea amintim pe cel dintâi mare jurist român și doctor în drept al Universității din Paris, Petre Manega (1782-1841). Biografia s-a principală s-a scris câțiva ani mai târziu, la 1914, de ilustrul savant basarabean Leon Casso: ”Petre Manega, un codificator uitat al dreptului basarabean”. Originar din Muntenia, fiind fiul lui Vasile Manega, la rândul lui, originar din Macedonia, din orașul Arta, sosit cu traiul pe malul stâng al Dunării, Petre Manega după o ședere la Paris între anii 1816-1821, și-a luat acolo doctoratul în drept. La cererea guvernatorului Basarabiei, Inzov, a fost recomandat în materie de codificare a legislației locale la 1822. Ulterior era considerat cel mai autorizat în aceste probleme, deși în Basarabia trăiau pe atunci mulți cunoscători ai legislației moldovenești. La 1830, Petre Manega a fost ales epitrop onorar, fiind și adevăratul filantrop al Bibliotecii Primăriei Chișinău. El a cumpărat primele volume la Moscova și București, iar secția istoriei despre Basarabia a completat-o cu cărțile din biblioteca proprie. Fruntașii basarabeni erau foarte apreciați de confrații lor de dincolo de Prut și Milcov. Într-o corespondență apărută în ”Curierul Românesc” al lui Eliade Rădulescu, la 1830, sunt pomeniți literații basarabeni Costache Stamati, Alen Leonard, Vasile Cațiche și Costache Tufescu.
Costache Tufescu, amintit mai sus, era cel dintâi genealogist basarabean. Ca majoritatea genealogiștilor, era de viță nobilă și se interesa în special de familiile boierești înrudite. Născut la 1794, tânărul Costache a fost trimis în Basarabia înstrăinată, unde mama sa i-a cedat moșia Vulpești din ținutul Iași (azi Ungheni). La 1814 el a intrat în serviciul statului, ocupând postul de membru al judecătorilor în ținuturile Hotin și Iași (1825-1831). Faptul că Tufescu a fost membru al judecătorilor i-a înlesnit cercetarea mai multor acte, care i-au servit pentru alcătuirea unor spițe ale neamurilor înrudite. Odată cu aceasta, el și-a strâns o bibliotecă impunătoare, menținând contactul continuu cu Moldova. Manuscrisele spițelor genealogice ale familiilor boierești, alcătuite de Costache Tufescu, prezintă valoare reală pentru trecutul Moldovei, îndeosebi al Basarabiei. Originalele spițelor au fost cercetate în perioada interbelică și de profesorul Ștefan Ciobanu. Costache Tufescu apare ca un exemplu de modestie și cinste, încât scrie genealogistul Sever de Lotta: ”corectitudinea genealogistului pro domo C. Tufescu este remarcabilă, iar dragostea închinată muncii materialmente dezinteresată merită o mențiune onorabilă”.
În preajma Sfintelor Sărbători de Paște, finalizez cu următoarele: ”Aduceți-vă aminte de faptele înaintașilor voștri, ca să puteți lua mărire mare și nume veșnic” (din Sfânta Scriptură).