Recent, un cunoscut, cu atâta entuziasm îmi povestea despre vecinii săi care, după câţiva ani petrecuţi peste hotare, au revenit acasă. Şi fiindcă sunt oameni gospodari şi obişnuiţi să muncească, au decis să-şi deschidă o afacere. După ce câteva luni au analizat piaţa, au hotărât că o stână de capre şi oi ar fi o afacere rentabilă pentru o familie de gospodari din sat. Au procurat câteva zeci de capete, un teren nu prea mare în extravilanul satului, şi-au suflecat mânecile şi s-au apucat de treabă. Bucuria le-a fost şi mai mare atunci când o fabrică de producere a semnat cu ei un contract de achiziţie a laptelui pe o perioadă de doi ani.
Dar grijile unei afaceri, chiar şi la sat, necesită forţe de muncă. Chiar dacă au crezut că cel mai uşor lucru este a căuta nişte ciobani, peste câteva luni şi-au dat seama că au greşit. Într-o jumătate de an au schimbat 4 ciobani care, din motive diferite, nu mai doreau să iasă la muncă: unul avea de strâns porumbul, altuia îi născuse soţia, al treilea, cică, pleca peste hotare la muncă. Azi cei doi soţi şi părinţii pensionari sunt nevoiţi să îndeplinească toate muncile: de la păscutul oilor până la mulsul caprelor. Mai întâi, te gândeşti că, desigur, stăpânul refuza să le plătească salarii decente. Dar la mijloc e cu totul altceva. Unii moldoveni în ultimul timp au însuşit o şmecherie: pentru a avea un ban în casă nu este necesar să te trezeşti cu noaptea în cap şi să pleci la muncă. Indemnizaţia de şomer sau ajutorul social – iată salvarea lor! Uitaţi-vă în listele celor care beneficiază de ajutor social. Majoritatea dintre ei nu cer mult de la viaţă, pentru ei timpul curge lent, doar cu o halbă de bere şi un păhărel de rachiu la crâşmă.
Acelaşi cunoscut îmi spunea că foştii ciobani aşa şi nu şi-au găsit alt loc de muncă. Ei îşi petrec ziua chiar la crâşma din sat, unde iau băutură pe datorie, adică până la următoarea zi de plată a ajutorului social. Deci, este mai simplu să te plângi că nu ai loc de muncă pentru ca statul să-ţi plătească, decât să cauţi ca să fii încadrat în câmpul muncii pentru a plăti şi prima de asigurare medicală, a contribui la fondul social. Din păcate, satele noastre anume cu astfel de cetăţeni sunt pline, iar întreprinzătorii care creează locuri de muncă aşa şi nu pot găsi cine să le ocupe. Oare statul nu favorizează un mod de viaţă parazitar pentru unii?
Aceasta ar trebui să-i precupe pe politicenii care au şi început campania electorală cu vreo trei săptămâni înainte de startul ei oficial. Nu de marşuri în pieţele centrale ale oraşelor au nevoie alegătorii de mâne, nu de concerte cu interpreţi renumiţi din Rusia, nu de autobuze-expres prin raioanele republicii şi nu de şepci şi maiouri pestriţe în culorile favorite ale partidelor sau de pachete cu sare şi crupe de doi bani, ci de altceva. Iar aceasta altceva sunt soluţii, paşi concreţi, programe de dezvoltare economică, reforme eficiente în învăţământ, medicină… Europa poate fi adusă mai aproape de cetăţeni, fără ca să strigăm în gura mare că făurim o Moldovă prosperă, ci să ne suflecăm mânecile şi să ne apucăm de lucru.
