Mişcarea de eliberare naţională, ce luase avânt de masă în primăvara lui 1917, avea ca scop de a revendica şi acele drepturi suprimate cândva de ţarismul rus, prin constituirea unui Sfat al Ţării.
Acest act crucial se va realiza la 21 noiembrie 1917, atunci când Parlamentul Basarabiei – Sfatul Ţării – se va întruni la prima sa şedinţă, considerată ziua naşterii acestui organism legislativ al românilor basarabeni.
Sub flamura sacră a tricolorului albastru-galben-roşu şi acordurilor înălţătoarei melodii ”Deşteaptă-te, române!” şi-a deschis în mod solemn lucrările Sfatul Ţării – primul organ suprem de conducere al Basarabiei. Sfatul Ţării era compus din 138 de deputaţi. De la Congresul Militarilor au fost 44 de deputaţi (în temei reprezentanţii ţărănimii între 18 şi 48 de ani mobilizaţi pe front). Congresul al III-lea al ţăranilor a propus 36 de deputaţi. De la diferite asociaţii, cooperative şi diverse organizaţii au venit 56 de deputaţi. S-a ţinut cont ca fiecare etnie să-şi aibă numărul de deputaţi corespunzător, în aşa fel ca românilor să nu le revină mai puţin de 70%. Din acest punct de vedere, românilor le reveneau 103 deputaţi, ucrainenilor – 13, ruşilor – 7, evreilor – 6, bulgaro-găgăuzilor – 5, nemţilor – 2, polonezilor – 1 şi armenilor – 1.
… În Sfatul Ţării-2, declarat şi constituit recent, s-a ţinut cont oare de acest model de reprezentare? Pe ce fel de construcţie politică se bazează el? Timpul ne va da răspuns…
În continuare, voi încerca să remarc rolul unor personalităţi notorii din Sfatul Ţării 1917-1918.
Pe Ion Inculeţ revoluţia rusă l-a găsit în calitate de conferenţiar universitar la Petrograd. Aflându-se în evoluţia evenimentelor, dar nefiind indus în eroare de propaganda bolşevică, s-a renîntors în Basarabia. Preşedintele Comitetului Executiv Gubernial, Erhan, îl propune ca preşedinte al Sfatului Ţării pe Ion Inculeţ (de fapt, Hânculeţ). ”Preşedinte al acestui parlament a fost ales în mod unanim Ion Inculeţ. El întrunea toate calităţile pentru a ocupa această demnitate: era calm, chibzuit, împăciuitor, şi mai cu seamă extrem de răbdător. Se apropia ziua cea mare – Ziua Unirii – însă Inculeţ se gândea la soarta ţăranului, la reforma agrară”, astfel îl caracteriza Gherman Pântea, fost ministru în Guvernul R.D. Moldoveneşti şi primar al oraşului Odessa.
Un aport deosebit la cauza comună în privinţa convocării Sfatului Ţării şi în genere în problema Unirii l-a avut şi ardeleanul cu un suflet şi o inimă mare de român Onisifor Ghibu. Cu efortul său personal a adus în Basarabia prima tipografie cu alfabet latin. Pe lângă ziarul ”Ardeleanul”, care a publicat şi telegrama ce anunţa convocarea Sfatului Ţării, a mai tipărit şi un şir întreg de broşuri şi cărţi, care îndemnau la unire a românilor de pretutindeni.
La 2 decembrie 1917 are loc proclamarea Basarabiei – Republică Moldovenească Autonomă. Ioan Pelivan face şi el parte din primul guvern al Republicii Moldoveneşti în calitate de director al afacerilor externe. Fără a urmări vreodată interese sau ambiţii personale, el spunea că: ”Am primit să intru în această formaţie de director vrând să fiu tot timpul la curent cu tendinţele lor şi să pot lupta pentru singura mea ţintă: Unirea cu România”. Pelivan a fost un îndrăgostit de istorie. A fost pasionat mai ales de trecutul zbuciumat al Basarabiei. A scris o serie întreagă de studii istorice despre această provincie românească. Dar mai ales a ştiut să aprecieze pe bună dreptate scrierile altora cu privire la trecutul ţinutului său. În repetate rânduri s-a referit mai cu seamă la interesul lui Nicolae Jorga faţă de Basarabia. Fiind cel mai de seamă membru al Sfatului Ţării, Ioan Pelivan a fost totodată şi cel mai cinstit politician basarabean, deosebindu-se de restul politicienilor din epocă, cât şi de contemporani prin comportamentul său politic, corect fără pic de ”politicianism” într-însul. Punea atâta suflet în cuvintele sale, încât nimeni nu încerca deschis să-l contrazică.
Un rol deosebit în pregătirea actului din 27 martie 1918 l-a avut eminentul om politic, scriitor şi publicist basarabean Constantin Stere, care, începând cu 24 martie, a desfăşurat o vastă activitate de lămurire a necesităţii acute de unire a Basarabiei cu România. În acele zile el a avut multe întâlniri şi a ţinut zeci de cuvântări în limbile română şi rusă, în care căuta să-i convingă pe membrii Sfatului Ţării că unirea trebuie înfăptuită neapărat şi cât mai urgent. Ba mai mult, în aceste zile Stere a fost inclus în Sfatul Ţării, iar în ziua votării a avut rolul de orator principal, prezentând chestiunea în organul reprezentativ. El a participat la redactarea variantei finale a declaraţiei de Unire a Basarabiei cu România. Majoritatea cercetătorilor, care s-au ocupat de problema evenimentelor din Basarabia din această perioadă, constată unanim că rolul hotărâtor în unirea provinciei cu România îi aparţine lui Constantin Stere.
Voi determina un caz concret după Unirea Basarabiei cu Ţara din 1918. Basarabenii implicaţi în domeniile de conducere ale Ţării întregite: S. Niţă, P. Cazacu, Ion Inculeţ, I. Pelivan, P. Erhan ş.a., printre care era şi Pan Halippa. În cercul lor se discuta aprins cum să-l mobilizeze în activitatea lor şi pe C. Stere, să-l facă deputat în Parlamentul Ţării. În albia acestor frământări în 1920, Partidul Ţărănesc Basarabean a hotărât să înlesnească intrarea lui Stere în Parlament. Pentru aceasta trebuia să demisioneze unul din deputaţii din Soroca. În situaţia respectivă Pan Halippa s-a hotărât să demisioneze în favoarea lui C. Stere. Această faptă constituie o convingătoare mărturie a colaborării acestui grup de basarabeni, în special a lui Pan Halippa cu Stere, colaborare care a durat zeci de ani. Pan Halippa şi C. Stere o fi avut loc şi careva neînţelegeri, poate chiar şi momente de rivalitate, însă activitatea lor cu privire la rezolvarea problemelor naţionale ale Basarabiei permanent avea aceeaşi direcţie.
Descriind cu lux şi amănunte momentul şi atmosfera deschiderii Sfatului Ţării şi apreciind evenimentul la justa valoare, istoricul Gheorghe Cojocaru menţionează în monografia sa ”Sfatul Ţării. Itinerar” (Chişinău, 1998) că această inaugurare ”a consemnat instalarea populaţiei române şi a etnicilor conlocuitoare dintre Prut şi Nistru în drepturile lor fireşti naţionale şi sociale.
Însemnătatea evenimentului ce s-a produs pe 21 noiembrie 1917 în capitala Basarabiei este menţionată, de asemenea, şi de mulţi istorici occidentali (R. W. Seton-Watson, J. Nouzille, I. Becker. A. Popovici ş.a.), care remarcă în lucrările lor că în timp ce sovietele, constituite pe cale anarhică, au instaurat prin forţă în centrul Rusiei un regim ilegal, la periferia ei (Basarabia) a avut loc instituirea unui Sfat al Ţării format în conformitate cu normele democratice ale timpului. Autorii occidentali mai subliniază că ”formarea Sfatului Ţării a marcat punctul culminant al revoluţiei basarabene” şi că pe parcursul existenţei sale el a desfăşurat o activitate ”extrem de folositoare pentru întreaga provincie” (Iacob Becker, 1966, istoric german).
…Avem astăzi un astfel de organ atât de reprezentativ şi democratic, sunt astfel de personalităţi notorii, personal nu pot da un răspuns afirmativ. Aş dori ca dumneavoastră, cu tot dinadinsul să-i determinaţi şi să le acordaţi sprijinul larg.