În decursul celor mai bine de 400 de ani în urmă malurile Prutului au cunoscut un șir de bătălii importante din istoria sud-estului Europei, la care au luat parte și românii moldoveni. Aceste conflagrații medievale au avut un impact nefast asupra destinului Țării Moldovei și regiunii respective. Un rol de seamă strategic l-a avut în istoria acestor războaie poziția de la Țuțora, la sudul Ungheniului de azi.
Despre evenimentele istorice legate de Țuțora de pe Prut, scrie Dimitrie Bolintineanu, care devenind o platformă de lupte a pretendenților la tronul Moldovei (cum ar fi fost descendenții lui Ion Vodă cel Viteaz, de la finele sec. 16). Istoricul C. Giurescu de asemenea scrie: „Pe lângă lupte, s-au făcut deseori diferite concentrări ale oștilor, îndeosebi la Țuțora, în apropierea Iașiului. Astfel, în cadrul expediției sultanului împotriva Cameniței, în prima campanie, concentrarea trupelor turcești, moldovenești, muntene, căzăcești, tătărești se făcu la Țuțora la 20 iulie 1672”…
În continuare voi descrie cu interes 2 din bătăliile cunoscute cu intervenția polonezilor. Între 19-20 octombrie 1595, pe malurile Prutului, a avut loc bătălia de la Țuțora dintre Uniunea Statală Polono- Lituaniană (sprijinită de trupele Moldovei) și Imperiul Otoman (sprijinit de Hanatul Crimeii), 425 de ani. Pentru statalitatea polonă era la moment inacceptabilă subordonarea teritoriilor românești de către habsburgi și completa lor subjugare de către Poarta Otomană. Deaceea, în vara anului 1595 armata poloneză (7300), condusă de hatmanul Jan Zamoyski a intrat în Moldova și la 27 august a ocupat Hotinul. După cucerirea capitalei Iași, la 3 septembrie marele hatman polonez l-a instaurat în scaunul domnesc pe Ieremia Movilă. Introducereaarmatei poloneze în Moldova a provocat o reacție rapidă a Porții Otomane. La început, în Moldova a intrat o puternică armată a tătarilor (aproximativ 25 de mii), în frunte cu hanul Crimeii, Gazi Giray II. La vestea înaintării tătarilor dinspre Chișinău spre Iași, Zamoyski și-a transferat oastea pe malul stâng al
Prutului pentru a proteja vadul de trecere a râului (între Ungheni și Valea Mare), construind o fortificație specială, din șanțuri săpate și carele „obozului” (grupului). La 19- 20 octombrie s-au dat luptele aprige în urma cărora hanul Giray II a concluzionat că armata sa e în imposibilitatea de a învinge forțele Coroanei poloneze și a căzut de acord să înceapă negocierile. La 21 octombrie a fost semnată pacea prin care tătarii reunesc domnia lui Ieremia Movilă și cad de acord cu prezența polonezilor în Moldova. Însă, evenimentele nu stagnează, între 17 septembrie și 7 octombrie 1620, pe același teren de pe malurile Prutului a avut loc cea de-a doua bătălie de la Țuțora (în poloneză „Bitwa pod Cecora”), de asemenea, o bătălie dintre Uniunea Polono- Lituaniană (aliați ostașii moldoveni) și Imperiul Otoman (aliați tătarii din Crimeea), 400 de ani. Hatmanul de coroană Stanislaw Zolkievscki, care avea în acel moment peste 70 de ani, a hotărât să lupte cu trupele otomane în lunca Prutului a Moldovei. Armata poloneză număra peste 10 mii de soldați, un efectiv de aproximativ 4 ori mai mic decât cea otomanotătară. Domnitorul moldovean, care era oficial vasal al Imperiului Otoman, a decis să se alăture polonezilor împotriva suzeranului său. Zolkievscki a dat ordin ca trupele sale
să construiască o tabără fortificată la Țuțora, acolo unde avuse loc bătălia polonezilor cu 25 de ani în urmă (descris mai sus): „Sosit-au Jolcovki la Țuțora septembrie 18, scrie Miron Costin în Letopisețul Țării Moldovei, … spriginit numai de 600 de moldoveni. În prima zi de luptă, cei mai mulți moldoveni au decis să treacă de partea turcilor, punând în dificultate oștile leșești. Deja la 19 septembrie a devenit clar că forțele poloneze nu mai au șanse să câștige bătălia. Oastea polonă, chiar dacă a suferit o înfrângere serioasă pe câmpia Țuțorei din stânga Prutului, mai rămânea o forță de temut.
Retrăgându-se spre Nistru, după înfrângerea de la 19 septembrie 1620, pe câmpia Țuțorii, oastea polonă a săvârșit un marș militar (de aproape 200 de kilometri) cu obozul sub acoperirea carelor de luptă, fiind în permanență hărțuită de inamic: „… au fost nevoiți să iasă din Țuțora cu sabia în mână, din pricina lipsei de hrană și, în timpul retragerii, trebuiau să se războiască în fiece zi de la Dumnezeu, fiindcă necredinciosul nu le da pace niciun ceas, băteau din tuspatru laturile cu mare chiot…” (A. Pippidi, „Noi spicuiri privitoare la istoria românilor”, 2012).
Despre împrejurările morții comandantului de oști Stanislaw Zolkievscki, care a reușit să se depărteze de apele Prutului, ne relatează Miron Costin în „Letopisețul Țării Moldovei de la Aron Vodă încoace”, scris cam după o jumătatea de secol de la dramaticele evenimente, ce au urmat de la Țuțora: „…Când au fost aproape de Nistru, ca o milă de loc de la Movilău, la un sat anume Slobozia Saucăi, în ținutul Sorocii, acolo unde descălecase oastea leșască…A doua zi, dezdedimineața, au căzut mai toate capetele leșești, părăsiți unii de slugile lor, rătăciți, pre mâna tătarilor…Iară pe Jolkovski, numai cu o slugă a lui rătăcit văzându-l om bătrân, l-au tăiat. Și apoi înțelegând, că este Jolkovski, i-au dus capul la Skinder-pașa și au stătut toată ziua înaintea corturilor lui Skinder…”.
Remarcăm că în final ca, Stanislaw Zolkievscki (1547- 1620) a fost o personalitate de vază în istoria Republicii Polone, participând la un șir de evenimente și lupte de anvergură europeană. Descendent dintr-o veche familie de nobili polonezi, Stanislaw Zolkievscki, a fost un om cult și iubitori de carte, manifestându- se, în primul rând, ca un experimentat conducător de oști, care a luptat cu otomanii, tătarii, suedezii, cazacii și rușii (ocupând și Moscova, la 1610) după W. Hanh, „Stanislaw Zolkievscki”, opere.
Republica Polonă a declarat anul 2020 – Anul Stanislaw Zolkievscki. Au trecut 400 de ani când în ținutul Sorocii, în lupta cu turcii, începută la Țuțora – Ungheni, a fost ucis hatmanul Stanislaw Zolkievscki. Iar noi ne dorim ca cititorii noștri să cunoască cât mai mult despre relațiile moldo-polone, și mai ales despre istoria unuia dintre cei mai iluștri comandanți deoști poloneze din epoca medievală. Doar cred că mulți soroceni cunosc, mai puțin ungheneni cunosc faptul că în ținutul Soroca, la marginea satului Berezovca, actualmente raionul Ocnița se ridică o stea, un monument, cunoscut ca „Stâlpul Leahului”. Istoria noastră se referă anume la evenimentele care au avut loc în vremurile care au precedat inaugurarea „Stâlpului Leahului” în 1621.
Urmează să fie imortalizat evenimentul epocal și pe Câmpia Țuțorii, malul stâng al Prutului. Când și cine?
Sursa: V. Mischevca „Patru mari bătălii de Prut”, 2014
