Noul stat, numit Republica Moldova, este succesorul Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM) – creată artificial în urma unui act tâlhăresc , numit Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939 (al doilea după cel din 16 mai 1812). O tipică colonie sovietică, cu o populaţie amestecată, în bună parte rusificată şi dirijată de reprezentanţi ai fratelui mai mare, asistaţi de o puzderie de slugi locale.Cei mai activi şi cu demnitate, din rândurile oamenilor simpli au depus rezistenţă, inclusiv armată, mai ales până la începutul anilor 50 ai secolului trecut (Arcaşii lui Ştefan cel Mare, Armata Neagră, Partidul Agrar, Grupul lui Filimon Bodiu ş.a.).
Protestele faţă de regimul comunist şi de ocupaţie s-au manifestat şi în anii 60-80, fie sub forma constituirii unor grupuri clandestine, fie sub forma unei opoziţii făţişe sau camuflate a intelectualilor, îndeosebi (Chişinău, Orhei, Floreşti ş.a.).
La începutul anilor 90, reprezentanţii intelectualităţii, fiind aleşi membri ai Sovietului Suprem al RSSM, au devenit oameni politici, unii ocupând chiar şi funcţii de conducere. Din păcate, circa două treimi din cei 336 de deputaţi erau foşti nomeclaturişti ai regimului. Conform logicii politice, în anii restructurării (1985 – august 1991), guvernanţii de la Chişinău ar fi trebuit să pună problema ieşirii RSSM din componenţa imperiului sovietic. Aşa cum au procedat ţările baltice, dar nu a fost să fie. Doar primele persoane propulsate în fruntea statului Republica Moldova de avântul maselor al acelor ani au fost din sistem (M. Snegur, P. Lucinschi ş.a.), ei nu puteau să treacă de barierele lui.
O deosebită rezonanţă a avut conferinţa internaţională (26-28 iunie 1991) cu tema ”Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia”. Conferinţa a fost organizată de conducerea Parlamentului (preşedinte A. Moşanu) şi susţinută de savanţi din 17 ţări, inclusiv din Federaţia Rusă. În ”Declaraţia de la Chişinău”, aprobată de conferinţă, se spune explicit că ”Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa sunt străvechi teritorii româneşti”. De aceea consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov şi ale Protocolului său adiţional secret sunt nule şi urmează a fi eliminate.
Sub influenţa factorului extern, a paradei independenţei fostelor republici sovietice (cele baltice începând cu 1990, Georgia – 09.04.1991, Ucraina – 24.08.1991, Belarus – 25.08.1991) şi a presiunii maselor din interior primul Parlament ales democratic proclamă independenţa Republicii Moldova la 27 august 1991.
Parlamentul, care a votat Declaraţia de Independenţă, a fost măcinat de problemele economice, de declanşarea de către Rusia a războiului (1991-1992) de la Nistru şi de intrigile deputaţilor nomeclaturişti, aşa numiţii ”agrarieni”. Tocmai atunci în republică a intrat pe uşă Sărăcia, iar odată cu ea clonarea şi abaterea maselor de la idealurile naţionale. De când Guvernul Sangheli a început să dea pensiile şi salariile în galoşi, macaroane şi alcool, s-a produs o ruptură adâncă între cei de sus aleşi de cei de jos. Tocmai agrarienii au transformat granturile şi creditele internaţionale, care abia începeau să vină în R. Moldova, în averi personale în proporţie de 90 la sută.
Transnistria, de jure parte a R. Moldova, de facto această regiune separatistă necontrolată, dar fiind susţinută de Rusia, se menţine ca entitate statală şi focar de provocări. S-a mers mai departe prin oferirea unui statut de autonomie unei părţi a republicii locuită de găgăuzi, stabiliţi de peste 200 de ani aici şi puternic rusificaţi. Iar preşedintele M. Snegur fără consultările prealabile (cu poporul, Parlamentul, Guvernul) a legat pe mult timp independenţa R. Moldova de Comunitatea Statelor Independente, în realitate dependente de Federaţia Rusă. Cel mai grav lucru pe care l-au făcut este repunerea în legalitate în 1994 a Partidului Comuniştilor din R. Moldova. L-au reanimat atât de bine sub egida lui P. Lucinschi, încât în alegerile parlamentare din 1998 a luat 40 de mandate din 101, iar în scrutinul din 2001 a preluat puterea cu 71 de deputaţi în frunte cu V. Voronin. Au urmat 8 ani de dezmăţ politic, dar care se trag din anii 90…
La 7 aprilie 2009, ”generaţia Independenţei” – cei născuţi între anii 1989-1991 – îngrozită de perspectiva a încă patru ani de comunism, a ieşit în stradă pentru a cere: ”Nu ne furaţi viitorul!”. Democraţii, aşa numiţi în cadrul alegerilor repetate din 29 iulie 2009, au venit pentru a 3-a oară în 25 de ani de independenţă la putere, s-au angajat să modernizeze R. Moldova şi s-o aducă în Europa. Unde şi cu ce am greşit în 2009, când le-am încredinţat votul şi destinul Republicii Moldova? Iluzia din 2009 că am adus la putere o clasă politică nouă ne-a jucat festa. Iresponsabilă şi copărtaşă la furtul miliardului de dolari şi la capturarea justiţiei, ea a ajuns o frână puternică în calea modernizării republici şi o povară pentru societatea moldovenească. În ultimii 6 ani cu tot felul de alianţe şi coaliţii, nu s-a avut curajul şi puterea de a iniţia demolarea sistemului moştenit. Ba din contra, sistemul corupt a reuşit să se ”modernizeze” prin oligarhizarea lui. De ce?
Partidele de guvernare, deputaţii din Parlament nu că au capitulat în faţa sistemului corupt, ci au trecut cu tot cu ”principii, valori şi mecanisme” de partea sistemului. Iar cei cu interese private erau întotdeauna acolo…
Adaptaţi la sistem, cu palate şi conturi de milioane de euro, ei nu pot să rişte cu averile şi libertatea lor. Mai bine pe cei mai viguroşi să-i silească să plece peste hotare, restul să piară în sărăcie, decât să ajungă ei pe mâna justiţiei europene. Şi de astă dată să nu ne facem nici o iluzie: clasa politică din Parlament (cu toată opoziţia lui Dodon) nu numai că s-a compromis, dar şi s-a epuizat completamente, devenind un produs cu mult depăşit.
O clasă politică nouă, curată, profesionistă, patriotă şi europeană – iată obiectivul-cheie pentru anul 2016 al fiecărui cetăţean onest şi responsabil. Anume o astfel de clasă oolitică va înţelege în profunzime, că cei 25 de ani de aşa zisă ”independenţă” a Republicii Moldova nu au avut sorţi de izbândă pentru popor. Au arătat lumii întregi că nu suntem apţi şi nu avem nici dreptul moral să ne ”facem” alte state româneşti ”separatiste”, ci să ne reîntregim, revenind la matca adevărată a neamului românesc, aşa cum a fost dat de la Dumnezeu.
