Azi discutăm cu Corneliu Prepeliţă, un tânăr ambiţios, specialist principal la Direcţia Învăţământ, Tineret şi Sport a raionului Ungheni.
— Judecând după nume, sunteţi originar din Costuleni.
— Aşa e, m-am născut în Costuleni, un sat frumos şi pitoresc. La noi se spune: „Unde joacă costulenii, acolo pământul geme”. Suntem patru copii la părinţi, eu fiind cel mai mare.
— Dragostea faţă de istorie e o tradiţie a familiei? Fratele dvs. de asemenea e pasionat de ea.
— În clasa a XI-a el a ocupat locul I în republică, în a XII-a — II şi a fost înscris la facultatea de drept a Universităţii de Stat, dar studiază la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Dragostea faţă de istorie, dorinţa de a cunoaşte şi a promova istoria noastră naţională şi cultura, dragostea faţă de adevăr ne-au fost altoite din şcolă.
— Tata şi mama n-au încercat să vă facă să vă schimbaţi părerea – e una să fii profesor şi cu totul alta – jurist?
— Părinţii niciodată nu au influenţat deciziile noastre, ne-au oferit dreptul de a alege. În caz contrar, atitudinea ta faţă de profesie va fi alta.
— Dragostea faţă de dreptate a influenţat asupra caracterului dvs. de luptător?
— Caracterul meu s-a format la universitate, unde am avut profesori buni. Am studiat numeroase documente, am luptat pentru promovarea istoriei noastre naţionale şi vreau să menţionez că detest persoanele făţarnice, mincinoase, care se folosesc de bunătatea cuiva, apoi îşi arată faţa adevărată. Lupta mea pentru dreptate unora nu le place, pe alţii îi irită.
— De ce să lupţi, doar s-ar părea că fiecare trebuie să tindă spre dreptate şi dorinţa de a cunoaşte adevărul?
— Mulţi sunt influenţaţi de situaţia politică, ei nu doresc să-şi piardă posturile, fiind capabili să trădeze. Eu obţin totul datorită cunoştinţelor, capacităţilor mele şi niciodată nu am voit să ating ceva pe principii de partid, întotdeauna am dorit să fiu apreciat şi recunoscut. Consider că toţi trebuie să lupte pentru ce lupt eu, iar eu lupt pentru ceea ce ne aparţine pe drept, ca să spunem adevărul istoric.
— De ce oamenii nu vor să ştie care e adevărul?
— E foarte greu să răspunzi la întrebare. Cred că una din cauze ar fi ura şi invidia unor persoane şi faptul că oamenii de rând sunt rău informaţi despre ceea ce are loc în societate şi sunt uşor de influenţat. Pe cei de sus îi interesează un singur lucru – să-şi păstreze fotoliul.
— Noul întotdeauna îşi face cale cu greu.
— E foarte greu să promovezi unele idealuri, iată şi acum, pe 14 februarie, va avea loc prezentarea unui jurnal de istorie locală, iar pe cei care se ocupă de studierea ei, a materialelor de arhivă, e greu să-i găseşti. Să luăm chiar şi iniţiativa sindicală…
— Apropo, ce putem aduce nou în activitatea sindicală, cum să schimbăm atitudinea faţă de ea?
— Prin crearea Asociaţiei Raionale a Sindicatului „Viitorul” am pus accentul pe dezvoltarea vieţii sindicale, promovarea şi organizarea unei şcoli pentru instruirea liderilor. Cu atât mai mult cu cât acum ne aflăm într-o situaţie social-economică şi politică în care rolul liderului sindical e foarte important, el trebuie să lupte pentru apărarea drepturilor angajaţilor şi noi intenţionăm să facem acest lucru pe calea dialogului cu conducerea.
— Ce aţi dori să schimbaţi în viaţa dvs.?
— Aş dori să schimb multe, nu sunt mulţumit de salariul mizer atât de profesor, cât şi de specialist la direcţie, fiind cap de familie în care cresc doi copii. De aceea vreau să se schimbe situaţia economică din ţară, lucru care poate fi făcut datorită proiectelor Uniunii Europene. Sper să aibă loc peste vreo 5-6 ani.
— Povestiţi-ne despre soţia dvs.
— Am făcut cunoştinţă la liceul „Ion Creangă”, ea e profesoară de limba franceză şi germană. M-a frapat prin bunătate, sinceritate, blândeţe, calm şi capacitatea de a ceda. Ea nu are acest caracter de luptător ca mine. Eu nu cred că o femeie trebuie să se ocupe numai de familie, ea are acelaşi drept să se manifeste într-un domeniu, să fie promovată în societate.
