
Politiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni I.T.P.F. Iași, împreună cu lucrători vamali, au descoperit peste 9 mii de țigarete, pe care patru persoane intenționau să le introducă ilegal în Romănia, ascunse pe corp, în bagajele personale, precum și în diferite locuri special amenajate în bordul unui autoturism și respectiv în toba de eșapament.
Astfel, la 05 august, în jurul orei 23.50, s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în România, conducând un autoturism marca Volkswagen Golf, cetațeanul român Cristian P., în vârsta de 38 ani, domiciliat în municipiul Ploiești. În bagajele personale ale lui au fost descoperite țigarete. La 06 august, în jurul orei 02.50, țigarete au fost descoperite în bordul autoturismului Volkswagen Sharan și pe corpul pasagerei Liliana O., în vârstă de 43 ani, cetățeancă a Republicii Moldova. În aceeași zi, țigarete au mai fost descoperite în toba de eșapament a unui autoturism Volkswagen Passat, înmatriculat în Lituania și condus de cetățeanul Republicii Moldova Dimitri O., în vârstă de 39 ani.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura sancționării contravenționale a persoanelor respective cu amenzi în valoare totală de 27.000 lei, reținerea țigaretelor în valoare totală de 2.223 lei și a autoturismelor Volkswagen Sharan și Volkswagen Passat, în valoare de 28.681 lei, deoarece aveau locuri special amenajate, în vederea confiscării.