
Puţinii suporteri din Ungheni, care au plecat la meciul din Tiraspol datorită susţinerii din partea preşedintelui clubului „Olimp”, Ghenadi Mitriuc, au făcut furori în sala de sport din oraşul nistrean, unde s-a disputat meciul principal al întâietăţii Moldovei la volei.
Până şi preşedintele clubului „Dinamo” din Tiraspol a apreciat munca suporterilor din Ungheni şi mai în glumă, mai în serios i-a invitat să susţină echipa condusă de el la celelalte meciuri, iar în caz de refuz a promis să intervină la anumite structuri ca să fie introduse vizele pentru suporterii din oraşul nostru. Şi asta în condiţiile în care la meci nu a participat animatorul galeriei din Ungheni, Sebastian Andriuţă. Ce ar fi spus atunci proprietarul clubului „Dinamo”? Sperăm că „Dinamo” Tiraspol şi „Olimp” se vor întâlni în cadrul meciurilor pentru titlul de campion şi atunci vom avea ocazia să vedem toată puterea suporterilor din Ungheni.
Dar oricât de organizaţi ar fi suporterii, joacă totuşi voleibaliştii. Şi ei i-au auzit pe admiratori, i-au auzit în momentul necesar.
Componenţa de start a echipei „Olimp” din nou a suportat unele schimbări: coordonator Constantin Lupu, centru Vadim Gherman şi Nichita Bolboceanu, universal Evgheni Tkacenko, extremă Denis Gorea şi Aleksandr Şceglov, libero Mihai Cozonac. În curând pe poziţia de universal a ieşit Evgheni Popadiuc şi aceasta a fost o decizie-cheie a antrenorilor în acest meci, în înlocuiri au ieşit Alexandru Florea şi Aleksandr Şcerbina. A fost confirmată participarea lui Timofei Kisleakov care se recuperează, dar antrenorii n-au putut să arunce într-o asemenea încăierare un sportiv care nu e pregătit pe deplin. Merită atenţie apariţia lui Aleksandr Şceglov, în ultimul timp despre conflictul dintre el, Serghei Lazarev şi clubul „Dinamo-MAI” n-a vorbit numai cel leneş. Articolul din ziarul nostru, postat pe diferite site-uri şi difuzat de diferite posturi TV, cititorii permanenţi îl ţin bine minte. Fiind întrebat dacă Şceglov şi Lazarev vor juca în „Olimp”, directorul sportiv al clubului, Sergiu Marinescu, a răspuns laconic: „Vom lupta pentru băieţi!”.
Primele două partide „Olimp” le-a pierdut. Nimic nu le reuşea – mingile zburau unde voiau, numai nu pe teren, amintind antrenamentele unei echipe de începători, blocajul era pasiv şi le permitea lui Stelmah şi Zaharov să-l neutralizeze pe Cozonac, care era de unul singur, fără cea mai mică ripostă din partea lui. 18:25 şi o mică speranţă de joc la finalul partidei şi 16:25, fără nicio speranţă – acestea sunt rezultatele primei jumătăţi a meciului.
Setul trei e cel decisiv: ori jucăm mai departe, ori ne luăm tobele şi plecăm peste Nistru. A fost aleasă prima variantă. Jocul a început mai vioi, punct la punct, echipele nu se lăsau una pe alta mai mult de doi paşi. Suporterii din Ungheni în asemenea situaţii se simt ca peştele în apă. Se rup beţele tobei, se face ţăndări fluierul, dar suporterii nu se dau bătuţi. Nu se lasă nici echipa. “Olimp”-ul strâns la perete e ceva foarte periculos, de temut pentru adversarul care s-a simţit deja învingător. Prea devreme… 25:23 – câştigă „Olimp”!
Partida a patra decurge la acelaşi nivel. În sală se aud doar unghenenii. Crainicul de la microfon nu mai scoate niciun sunet, el a obosit să sprijine în singurătate echipa gazdelor. Voleibaliştii din „Olimp”, simţind atmosfera din sală, îl înving pe adversar – 25:22. Tie-break!
Tragere la sorţi, un meci scurt, o serie de penalty – numiţi-l cum doriţi, dar acesta e punctul culminant al voleiului. Păcat, dar începutul partidei pentru ungheneni a fost nereuşit. Ei au început să rămână în urmă – 0:3 şi dinamoviştii experimentaţi menţineau acest handicap în scor. Abia spre sfârşit, datorită unor acţiuni exacte, lui Evgheni Popadiuk i-a reuşit să egaleze scorul. A devenit crucial momentul când scorul era 13:13 şi Vadim Gherman urma să dea o lovitură atât de puternică, încât să spargă parchetul, dar căpitanul s-a asigurat şi a lovit cu precizie. Adversarul experimentat a folosit acest moment şi i-a pedepsit pe ungheneni, apoi a câştigat punctul care le-a adus victoria – 15:13.
Sergiu Marinescu, director sportiv, a fost cât se poate de autocritic: „Am pierdut din vina antrenorilor. Nicio combinaţie de a noastră n-a putut fi aplicată. Iar băieţii sunt bravo, au luptat din toate puterile şi nu au fost învinşi”.
3:2 – cu acest scor „Dinamo” Tiraspol a învins „Olimpul”. Ce ne dă aceasta? „Dinamo” acumulează 25 de puncte cu o diferenţă de seturi de 29-11, «Olimp” are aceleaşi 25 de puncte cu o diferenţă de seturi de 27-6, adică, „OLIMP” RĂMÂNE PE LOCUL I. Cu 4 tururi înainte de sfârşitul întâietăţii echipa din Ungheni rămâne lider.
Şi alte trei meciuri sunt foarte importante: pe 7 februarie, în Bender, cu clubul local care luptă pentru play-off, pe 14 februarie, când toţi îşi vor aminti că sunt îndrăgostiţi, la noi va sosi „USM-Bostavan” care, de asemenea, doreşte cu tot dinadinsul să se califice printre primii patru, iar pe 21 februarie, la Chişinău, urmează să aibă loc un meci cu „Dinamo-MAI”, un joc, în care, din păcate, s-a împletit voleiul şi nu numai…