Am să încerc să aștern un text, pornind de la motto-ul „Vezi lumea așa cum este ea!”. Oare la ce credeți că mă refer? Această lume despre care vorbesc mi-a zâmbit, mi-a oferit o șansă, mi-a oferit un sfat. Datorită ei, m-am trezit și cu un moment de glorie.
Aici am întâlnit (deocamdată, virtual) oameni atât de deschiși și sinceri, fără de care gândurile mele erau să rămână așternute doar într-un carnet. Acești oameni sunt echipa ziarului „Unghiul”, care de mai bine de 20 ani, în acele 12 pagini, aduc în casele noastre istorii de viață, știri autentice, rubrici interesante, cum ar fi „Jurnalist pentru o zi”, prin intermediul căreia am prins acel moment de glorie.
Acum aș vrea să vă întreb: „Știți care e valoarea acestei străduințe? 5, 10, 20 de lei”? O clipă! Am să reformulez cele relatate mai sus în alt mod: „Ce ați cumpăra cu 2 lei?”. V-ați imaginat pentru o clipă? Cu siguranță că ați zâmbit, pentru că nu cumpărați decât niște chibrituri. Sau… „Unghiul”. Ați citit bine, ziarul „Unghiul”. Da, atât valorează informarea noastră. Cum e posibil ca un instrument atât de puternic, în care predomină adevărul, nopți nedormite, acuratețe, idei creative, redactări nenumărate și fragmente din suflet (la propriu), să se rezume la conținutul punguței din povestea lui Ion Creangă?
Recunosc că am ales să mă informez din pagina online a „Unghiul”-ui, dar parcă îmi lipsește ceva. Prea ne-am teleportat generația asta modernă în era tehnologiilor și am uitat cum e să mergi la poștă sau la chioșc după o gazetă sau cum e să o răsfoiești, să simți paginile. Dar mirosul de tipografie? Mi se pare că îmbătrânesc la 25 de ani ai mei. Îmi aduc aminte că în copilărie așteptam poștărița mai ceva ca bunica pensia… De cum semna omul meu drag darea de seamă dublă (și pentru valută, și pentru presă), teancul de publicații era pe mâna mea. Tare-i plăceau bunicii revistele cu rețete populare și idei pentru casă. Se inspira des de acolo. Lucru care ne îndemna și pe noi să-l facem. Nu credea bunica în calculator și internet. Eu mă dădeam în vânt după imagini, iar la pagina cu rebusuri băgam cuvinte în română și mă întrebam cu mintea mea de copil de ce nu îmi reușește să-l rezolv. Amuzant, nu? Și desigur, super-mega-eroina mea, cu părul ca florile de cireș, combina 3 limbi simultan, așa că printre acele reviste se găsea și o „lume așa cum e ea!”, doar ca era în limba rusă. Treptat, s-a trecut la varianta în limba română. Așa că eram la curent cu toate evenimentele din raion.
Recent am fost la un oficiu să procur un exemplar „Unghiul”, dar în zona noastră ele sunt disponibile doar la abonament. Atunci „mătușica Victoria” nu a ezitat și în loc de 2 bilete la loteria națională (mai facem haz de necaz) am solicitat și eu unul. Acum număr zilele din calendar până la… Nu, nu până la pensie, dar până când am să deschid cutia poștală pentru a citi o sursă sigură de informații.
Vreau să vă îndemn la sfârșitul scrisorii mele ca la început de martie să renunțați la o mică distracție și să procurați un strop de adevăr, căci un ziar, în opinia lui Jim Bishop este „cerneală transformată în cuvinte şi imagini”. Delectați-vă cu un ziar într-adevăr bun la o ceașcă de cafea și, pentru o clipă, deveniți parte a unei epoci a eleganței, unde să citești e încă la modă.
