Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) informează că în perioada 2 septembrie – 22 noiembrie curent, a avut loc derularea celui de-al V-lea apel de recepționare a dosarelor aferente Proiectului subvenții în avans pentru proiecte start-up, subvenții acordate tinerilor și femeilor fermieri ce doresc să-și lanseze o afacere în sectorul agricol.
Astfel, 27 de producători agricoli debutanți și-au planificat să investească în sectorul agricol peste 24 mil. lei ce vor genera crearea a peste 70 locuri noi de muncă. Aportul statului pentru dezvoltarea celor 27 de proiecte start-up urmează a fi de peste 15,0 mil. lei, surse ce for fi alocate din Fondul Naţional al Dezvoltarea Agriculturii şi Mediului Rural.
Din totalul dosarelor depuse, 16 proiecte investiționale vizează înființarea plantațiilor multianuale pe o suprafață de 97,5 ha, preponderent fiind plantațiile de levănțică.
De menționat că sectorul zootehnic a fost domeniul prioritar în cadrul apelului V, ca rezultat, fiind înregistrate 9 solicitări de acordare a subvențiilor în avans dintre care 8 proiecte investiționale vizează sectorul apicol, unde vor fi procurate 1800 familii de albine cu utilaj specializat de producere a mierii și un producător agricol intenționează să-și lanseze afacerea în domeniul avicol.
De asemenea, tinerii și femeile fermieri și-au dat interesul pentru efectuarea investiţiilor pentru producerea legumelor şi a fructelor pe teren protejat. Astfel, 2 dosare vizează investiţii în construcţia serelor pe o suprafaţă de cca 2,5 ha.
Și în acest apel femeile fermieri au depus mai multe dosare, astfel că ponderea femeilor din totalul dosarelor depuse constituie 59,3% și 40,7% din afaceri urmează a fi administrate de tineri fermieri.
Dosarele depuse de solicitanții de subvenții în avans, urmează a fi examinate de oficiul central al AIPA și remise Comisiei de evaluare și selecție din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Regionale și Mediului.