Traim timpuri deloc ușoare. Acest lucru îl percep cei care simt pe pielea lor cât de dificil este să-ți duci viața de la o zi la alta. A merge cu demnitate înainte este problematic astăzi, în special pentru oamenii cinstiți, care au însușit faptul, ca trebuie să fie onești și să-și respecte obligațiunile fața de societate.
Mulți din ei anume așa procedeazâ, căci așa e bine și creștinește, în schimb se aleg cu indiferență, rele tratamente și trai indecent. Zilele, însa trec, se duc cu nemiluita, căci timpul are proprietate de a se scurge, iar ei, oamenii de buna credință, rămân cu speranța într-o noua zi mai bună, mai fericită. Unii aleg să se bucure de puținul, pe care le oferă viața, admirând un nou început de zi cu mult soare în ferestre, o stare de sănătate bună, o familie fericita și împlinită, pentru alții aceste lucruri devin rutina. Aceștia din urma aspiră spre alte valori, după ei importante, cum să se vadă sus în vârful piramidei, caci de acolo se vede mai bine, sa-și mai înscrie la activ careva bogății trecătoare.
Bine ar fi dacă, de la înălțimea la care se află, să-i vadă pe cei cumsecade cu ochi buni, analitici și să analizeze ce vor și ce îi doare, dacă vor ce le aparține sau vor prea multe. Până mai una alta, cei care cer se aleg cu strigate în pustiu, chiar dacă știu ce vor, știu ce cer. Nu sunt auziți și basta, ba din contra, sunt puși la noi încercări, una mai ingenioasă ca alta.
Poate că sunt basarabeni născuți în calea răutăților, spusa unui cronicar, sau poate ca n-au fost prea lucizi atunci când au trebuit sa o facă. Indiscutabil, sunt harnici, primitori și buni la suflet, calități cum nu mai întâlnești în altă parte, doar toate acestea pică bine celora care vor să-i cucerească, îndulcindu-i cu ceva efemer.
Cu cât mai mult strigă aceștia, cu atât mai mare este împotrivirea celor, care au urechi de auzit și ochi de văzut. Și iarăși vine o nouă zi, viața se mișca înainte, semănând în sufletele noastre noi speranțe, dar cine să ni le ofere, o întrebare retorica sau poate substanțială, dar se spune ca timpul le pune pe toate la locul lor. Până mai una alta, cei care s-au hrănit cu iluzia viitorului european, se dovedesc a fi nerăbdători, i-au drumul pribegiei, oricât de greu nu ar fi, aleg să plece, deși promisiunile mai sunt la ordinea zilei. Cei ramași pe plaiul mioritic asistă mai departe la spectacolul timpului, pe care îl trăiesc.
