Scrisoarea mea va fi o continuare a relatării Anei Cojocaru „Ce se întâmplă cu șoferii de la transportul public?” („Unghiul”, nr. 3 din 18.01.2019). Nu vreau să repet, dar mi s-a întâmplat ceva asemănător, ce-i drept, spre deosebire de această femeie am reușit să rămân în picioare, poate de aceea că eu, cum se spune, am trei picioare, merg cu baston.
Locuiesc în centrul Ungheniului. Când apare necesitatea, din fericire, rareori, să plec undeva, ies la stație. Dacă sunt numai eu, șoferii trec liniștiți pe alături. La ce bun să se oprească dacă ei, așa mi se pare, se grăbesc undeva. Dar acolo e o cotitură și ei reduc viteza. Nu demult unui șofer i s-a făcut „milă” și a frânat. Eu, la vârsta mea și încă cu baston, am urcat în salon mai încet și atunci am auzit conducătorul auto strigând: „Ei, mătușă, hai mai repede”. Eu mai repede n-am putut, dar am reușit să mă apuc de bară, deoarece știam că o va lua din loc și voi cădea între scaune.
Acum stau și mă gândesc, oare se poate să te comporți așa cu oamenii, nu mai zic de stima față de o femeie de vârstă înaintată. Oare se poate să mergi cu viteză mare acum, pe aceste drumuri, cu atât mai mult cu cât nu duc lemne, ci oameni? Oare se poate să treci pe lângă stație dacă acolo așteaptă un om? Pentru ce li se plătește conducătorilor auto, pentru timpul în care ajung de la un capăt al orașului la celălalt sau pentru transportarea pasagerilor? Dar, mai știi, șoferul care merge ca vântul pe străzi reușește să ducă mai mulți pasageri. Poate ar trebuie să li se plătească suplimentar atunci când nu sunt reclamații din partea unghenenilor? Apropo, data viitoare voi scrie neapărat numărul de înmatriculare al microbuzului „vinovat” și îi sfătuiesc și pe ceilalți să facă acest lucru și să anunțe la întreprinderea de transport sau la primărie. În caz contrar, cu noi așa și se vor comporta fără stimă, ne vor duce ca pe lemne, iar noi vom cădea pe jos și, nu dă Doamne, ne vom schilodi.
