E greu de spus de ce depind relaţiile dintre soacră şi noră, dar deseori se spune că soacrele sunt rele, ranchiunoase, răutăcioase. Însă eu vreau să vă spun că îmi iubesc soacra şi sper că şi ea are aceleaşi sentimente faţă de mine. Pentru ce o iubesc? Poate de aceea că l-a crescut pe bărbatul pe care îl iubesc atât de mult. Poate ne-a unit anume faptul că îl iubim pe unul şi acelaşi om şi ambele îi dorim binele.
Mie îmi este foarte greu să le înţeleg pe nurorile şi soacrele care se ceartă, se străduiesc în aceste conflicte să atragă de partea sa una – fiul, alta – soţul şi nu se gândesc că în felul acesta îi produc durere. Ele nu vor să înţeleagă că lui îi vine greu să ia partea cuiva, cu atât mai mult cu cât acest lucru întotdeauna trezeşte o reacţie de răspuns a părţii „beligerante”.
Soacra, bineînţeles, îşi apreciază nora de la înălţimea anilor trăiţi, multe dintre ele încearcă să-şi impună părerea, critică tot ce face soţia fiului, dar şi nora nu rareori interpretează atenţia soacrei faţă de viaţa familiei fiului ca pe o intervenţie.
Noi suntem diferiţi, soacrele noastre au trăit şi au fost educate în perioada sovietică, uneori ele nu ne pot înţelege, unde mai pui că noi percepem realitatea cu totul altfel. În acelaşi timp, noi, nurorile, trebuie să învăţăm a le accepta pe mamele soţilor noştri aşa cum sunt. Uneori să mai tăcem, nu e neapărat să răspundem la orice observaţie, anume noi, cei tineri, trebuie să avem mai multă răbdare.
Ce-i drept, o cunoştinţă de a mea spune că nu avem probleme pentru că locuim separat, iar dacă aş încerca să trăiesc în acelaşi apartament cu soacra, totul ar fi altfel. Însă majoritatea cunoscutelor mele trăiesc aparte, dar soacrele pentru ele sunt ca nişte străine, uneori chiar le aud spunând că e un prost cel care s-a gândit să-i spună soacrei „mamă”. Eu nu cred aşa, dacă aceasta e mama celei mai scumpe fiinţe din viaţa mea, ea e şi mama mea, mai ales o soacră ca a mea.
Olga Sârbu, Ungheni
