Platforma pentru Egalitate de Gen a adresat o scrisoare deschisă Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, prin care își exprimă dezacordul profund față de declarația asumată din 25 februarie 2018 a lui Igor Dodon, care în cadrul unei postări publice pe una din rețelele de socializare prin care se poziționează în mod explicit împotriva toleranței, liberalismului și a egalității de gen.
Platforma reamintește că instituția Președinției are rolul fundamental de a respecta Constituția Republicii Moldova, în care se expune în mod clar și necondiționat caracterul de stat democratic și multi-etnic al Republicii Moldova, cu următoarele valori supreme: „statul de drept, pacea civică, demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic”. În continuare, articolul 16 al Constituției prevede: (1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului; (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.
Prin jurământul de investire în funcție, Președintele Republicii Moldova se obligă să respecte și să promoveze aceste valori.
Prin urmare, Platforma consideră declarația din 25 februarie 2018 a șefului statului ca fiind în contradicție indubitabilă cu valorile constituționale supreme, și astfel inacceptabilă în contextul angajamentelor autorităților publice de nivel înalt ale țării față de misiunea lor de a construi un stat democratic, unde libertățile personale și drepturile cetățenilor, inclusiv libertatea religiei, egalitatea de gen, toleranța față de ceilalți, sunt garantate și respectate.
Semnatarii acestei Scrisori deschise au luat notă de modificarea ulterioară a postării publice. Indiferent cine administrează pagina Președintelui, răspunderea deplină pentru cele lansate o poartă Președintele. Pentru restaurarea încrederii publice în rolul constituțional al Președinției în calitate de garant al drepturilor și libertăților democratice ale tuturor cetățenilor, fără excepții, Platforma solicită reacția personală a Președintelui țării față de cele declarate, care, în esență, constituie o deviere de la normele constituționale.
Platforma pentru Egalitate de Gen reprezintă o uniune benevolă de 28 persoane fizice și juridice – o voce activă și unitară pentru promovarea egalității de gen în Moldova, care este și Obiectivul ONU de Dezvoltare Durabilă nr. 5