Săptămâna trecută, m-am simţit penibil şi jenată pentru o bună parte din conaţionalii mei. M-am simţit penibil pentru că ai noştri nu vor şi nici nu doresc să trăiască frumos, curat şi cu mintea trează. Anume trează, în adevăratul sens al cuvântului. Parcă a devenit regulă ca la moldoveni fără un păharel, două sau trei de tulburel să nu treacă niciun eveniment frumos din familie — fie botez, cununie şi îndeosebi hram. Atunci când am aflat că va fi organizată o horă de sărbătoare şi pentru locuitorii cartierului Vasilica din Ungheni cu ocazia hramului, m-am bucurat. Doar până acum de aşa ceva nu au avut parte cei care locuiesc la periferia oraşului. S-ar părea că e un lucru de nimic: o scenă improvizată, multă muzică, veselie şi voie bună. S-au adunat mulţi locuitori, doar nu în toată ziua ei au ocazia să admire o interpretă de muzică uşoară, chiar dacă nu cântă live. Numai că, la un moment dat, mi-am dat seamă că autorităţile pur şi simplu nu au pentru cine se strădui. După cel mult o jumătate de oră am constatat că unii dintre cei veniţi să se odihnească erau aghesmuiţi. Pe alţii însă chiar şi picioarele nu-i puteau ajuta, probabil, de părea că toată fericirea şi bucuria lor s-au adunat într-un păhar de alcool. Toate vorbeau de la sine: un bărbat tânăr, beat criţă, îşi căuta feciorul de vreo 5 anişori să-i dea o îngheţată, dar pentru aceasta a făcut vreo patru cercuri în jurul dansatorilor ca în final să-l observe pe cel mic lângă scenă. Ambii, bucuroşi, au dezvelit îngheţatele, apoi nestingherit au aruncat hârtiile jos şi au început să savureze cu placere din dulceaţa ei. Într-un alt colţ de toloacă, un grup de băieţaşi de cel mult 16 ani ronţăiau cu plăcere seminţe de floarea-soarelui, iar cojile le aruncau jos. Alături, ceva şi mai deocheat: două domnişoare în fuste mini aveau câte o sticlă de bere în mână. Una din ele, probabil, înţelesese că a băut destul, de aceea a vărsat conţinutul sticlei la tulpina unui copac, după care a aruncat şi sticla.
Nu cred că vreunul dintre ei şi-a pus întrebarea cine va aduna toată mizeria rămasă după seara de veselie. Nu au fost nici dintre cei care să le facă observaţie, căci cu mintea omului beat nu te pui.
Oare chiar aceasta este cultura noastră? Oare chiar suntem atât de needucaţi şi nu ne pasă ce-i în jurul nostru? Mă întrebam, o fi de vină sistemul sau este o scăpare a familiei, grădiniţei, şcolii? Unde totuşi tindem: spre civilizaţie, o viaţă mai frumoasă, cu mai multe responsabilităţi, sau ne este comod şi bine acolo unde suntem, fără să ne dorim să facem careva schimbări radicale?
