Atât de călit este cetăţeanul moldovean cu privire la majorările de prețuri ce apar din senin, atât de constrâns de faptele politicienilor, încât nu mai are încredere în nimeni, deşi a mers la vot, a susţinut schimbarea. Se revoltă o zi, doua şi apoi tace, resemnându-se în linişte şi încercând să muncească şi mai mult pentru a face faţă cheltuielilor. Vrea să fie auzit, înțeles, ajutat pentru că grijile și nevoile îl împiedică să trăiască o viață demnă, într-un stat democratic. O dată la 4 ani apelează cu încredere și susține un partid care, își spune el, va scoate țara din impas, dar se conturează cu totul alt tablou. Unul sumbru în care cetățenii au dispărut din vizor, ci doar se observă interesele lor personale. Oare politicienii nu se află în slujba poporului? Oare ei nu ar trebui să considere că bunăstarea oamenilor e mai presus de orice? Economisim în toate, ne lipsim de unele lucruri de care avem nevoie, încercăm să ne obișnuim cu puținul pe care îl avem, pe când cei de la cârma țării își dau frâu liber plăcerilor.
Avalanșa de probleme cu care se confruntă statul se revarsă peste oamenii simpli, ei rămân într-un final cu pensii mizere, fără indemnizații, cu majorări în sectorul serviciilor, fără salarii decente. Putem contribui la o schimbare sau mai bine să fugim în alte țări și să-i jelim pe cei rămași acasă? Unii pleacă fără să se uite în urmă, alții împărtășesc soarta țării până la capăt, aflându-se acasă lângă cei dragi cu un salariu mizer.
Urmărind știrile zi de zi ne dăm seama că nimic din ceea ce au promis partidele politice din planul lor de acțiuni nu se îndeplinește. Ceea ce vedem este o scenă sarcastică de teatru în cadrul ședințelor plenare în care se ceartă liderii politici, uneori lovindu-se nu pentru interesele oamenilor, ci pentru frustrările lor, că cică, unul a furat mai mult decât celălalt și nu e chiar corect în viziunea lor.
Avem tineri talentați care aşteaptă să fie încurajați pentru străduința lor și pentru faptul că sunt dispuși să-și implementeze proiectele în țara natală. Avem dorință să muncim, pentru că prin trudă și statornicie se menține un popor, dar când ne gândim cum vom fi răsplătiți fugim cât ne duc picioarele. Am crescut cu o mentalitate învechită, fără să știm cum să ne apărăm drepturile, să ne facem auziți și să le explicăm celor de la conducere că noi suntem statul. E timpul să creștem, să alungăm teama și să deschidem orice ușă în calea noastră. Drepturile fundamentale ale omului trebuie respectate, viața noastră merită trăită în liniște fără să ne gândim încontinuu la ziua de mâine. Nu mai vrem să fim călcați în picioare, crezând că vom tolera și de data aceasta prostia. Nu suntem cu nimic mai prejos decât alte popoare care trăiesc bine în țara lor și vorbesc despre ea cu mândrie. Avem și noi cu ce ne mândri, suntem oameni de o cumsecădenie rară, de aceea merităm tot ce e mai bun.
