Acum câteva săptămâni, din nou a trebuit să trec un test de rezistență călătorind într-un vagon de dormit cu trenul nr. 342 Moscova-Chișinău. Condițiile, vă spun, te lasă perplex. E o rușine că în ultimii ani, se pare, nu s-a schimbat nimic, cu excepția costurilor de călătorie. Acum, pentru plăcerea de a te plimba cu un vagon din secolul trecut, care se transformă, pe timp de arșiță, într-o cameră de gazare, trebuie să scoți din buzunar peste 1000 de lei. Cum ai putea convinge administrația căii ferate că în astfel de condiții, luând în considerare, de asemenea, murdăria, gândacii, toaletele care mai-mai să se dărâme, nu se poate să transporți oameni, acest lucru îi umilește, îi coboară la nivelul dobitoacelor care tolerează condiții bestiale? Oare chiar trebuie să se întâmple ceva ieșit din comun, de exemplu, ca cineva să suporte un șoc termic sau inima să nu reziste, mai ales în timpul staționărilor de câte 45 de minute la patru frontiere?
Cineva îmi poate obiecta că situația financiară e complicată și nu ne arde de lux, dar cred că ceva asemănător cu niște aparate de aer condiționat în vagoanele vechi ar putea fi inventat, ca oamenii să nu se sufoce. Se poate, probabil, de făcut în așa fel ca însoțitorii de vagoane să nu se ocupe numai de treburile lor, ci și de ordinea din vagon.
Mi se va spune că nu avem ce căuta în Rusia blestemată de toți, ba încă să mai construim ceva acolo, dar ce să facă oamenii, cum să-și întrețină familiile? Putem pleca în Europa, unde condițiile sunt incomparabil mai bune, dar nu toți au această posibilitate. În plus, cei care lucrează în Rusia își vizitează mai des familiile, unii își pot permite să vină acasă doar pe câteva zile. Dar cine știe, poate așa e politica conducerii noastre, un fel de proiect de luptă cu migrația? Și îți vine să-i trimiți pe toți cei de care depinde ceva în soluționarea acestei chestiuni într-o excursie cu acest tren. Dar cred că numai prin decizia judecății poți condamna pe cineva la o călătorie în asemenea condiții.
Și încă ceva. Mi-a fost rușine în fața ucrainenilor, nu numai a vameșilor și grănicerilor care, uzi leoarcă, se grăbeau să părăsească etuva noastră, ci și în fața tovarășilor de drum, unul dintre care, apropiindu-se de Kazatin, a spus că în asemenea condiții buneii noștri erau deportați.
În schimb, m-a bucurat faptul că în vagoanele noastre sunt foarte multe doamne cu evantaie, nicăieri n-am mai văzut atâtea, nici la baluri, și că pământenii noștri beau acum mai puțin alcool, iar restaurantul nu mai propune rachiu rece, ci doar bere și apă.
