Oficiul medicilor de familie din satul Florești, raionul Ungheni este amplasat într-o casă veche muruită cu lut și vopsită cu var albastru. Portița din lemn cu câteva stachete rupte este închisă, semn că nu este nimeni în curte. Intrăm, totuși, și tragem de mâner. Încuiat.
Câinele din curtea vecină începe să latre, așa că de după casă iese o femeie cu broboadă pe cap, îmbrăcată într-un suman gros și ne privește câteva clipe. Se apropie de gard, continuând să se uite la noi nedumerită, încercând să-și dea seama dacă suntem din sat.
– Nu-i nimeni la punctul medical. Sora a fost dimineața, dar s-o dus la o femeie acasă să-i facă o capelniță (perfuzie), strigă ea, încercând să acopere lătratul câinelui ca să fie auzită.
– Medicul de familie primește în satul vecin, nu aici, ne spune un bărbat care tocmai trecea pe drum și care s-a oprit să vadă cine suntem și ce căutăm.
Sanatateinfo.md: Dar farmacie în sat aveți?
– Nu mai avem, răspunde bărbatul. Când ne trebuie, ne ducem la Cerepcani, unde este farmacie. Dar câte o dată nu găsim ce ne trebuie, pentru că se termină și trebuie să ne ducem la Ungheni. Nu destul că medicamentele îs scumpe, dar trebuie să mai plătim și pentru transport. Iaca eu năcăjăsc cu un picior, dar așa mă duc, pentru că-mi trebuie. Dacă am bani, mă duc după medicamente, dar dacă nu am, stau așa și rabd durerea. Ar fi bine să avem măcar o farmacie la câteva sate, că iată cei din Buciumeni și Florești nu au de unde cumpăra medicamente, ne explică localnicul Serghei Gațmaniuc.
Locuitorii satelor Buciumeni, Florești, Bulhac, Stolniceni, Cerepcanii Vechi și Cerepcanii Noi au o singură farmacie pentru șase sate – cea din satul Cerepcani. Ca să ajungă încolo trebuie să plătească pe cineva care face taximetrie. Cei care locuiesc în satele de-alături se duc la farmacie cu bicicleta, cu căruța sau chiar pe jos. Așa se face că pentru o banală pastilă de cărbune activat sau pentru o aspirină oamenii plătesc mai puțin decât îi costă drumul până la farmacie.
Sanatateinfo.md: De ce fel de medicamente este cea mai mare nevoie în sat?
Gațmaniuc Serghei: De tensiune, de inimă, de articulații. Eu primesc dimineața pastile pentru bătăi de inimă, mai primesc Verospiron (n.r. un medicament diuretic), și pentru tensiune, și mai sunt câteva care am uitat cum se numesc. Pe medicamente cheltui mult. Pensia nu-mi ajunge. Noroc de copii că mă ajută cu banii. Eu am avut infarct primăvara asta și ambulanța a venit în 10 minute, altfel nu se știe ce ar fi fost. Am auzit că în satul vecin, la Buciumeni, se construiește un Centru al medicilor de familie și o farmacie, dar nu știm nimic concret, că parcă totul se face în secret.
În familia Domnului Gheorghe din satul Buciumeni, diagnosticat cu diabet zaharat, drumurile spre farmacia din Cioropcani, aflată la trei kilometri distanță, au devenit o obișnuință. Și el, și soția lui, care este hipertensivă, parcurg această distanță lunar, pentru a-și lua medicamentele compensate. De asemenea, din cauza unor complicații la picior, el este nevoit să-și cumpere antiseptic, bandaj de tifon, dar și seringi speciale pentru administrarea insulinei. Uneori nu le găsesc la farmacia de la Cioropcani și atunci unul dintre copiii lor merge la Ungheni după medicamente. Alteori fiica lor, care locuiește la Ungheni, le transmite coletul prin șoferul de la autobuzul de rută.
Fiind ambii bolnavi merg împreună la medic. El – la medicul endocrinolog pentru insulină și la medicul de familie pentru teste și lanțete (n.r. fac parte din medicamentele compensate), iar ea – la medicul de familie pentru eliberarea rețetei pentru medicamentele de tensiune.
Până în orașul Ungheni sunt peste 20 kilometri, iar prețul unui bilet într-o direcție costă 35 lei. Pentru că nici în satul Bulhac nu este farmacie, oamenii achită la autobuz 44 de lei într-o singură direcție.
Cheltuielile de deplasare până la Ungheni sunt mari, spune bărbatul, dar și efortul de a se deplasa acei 3 kilometri până în satul Cioropcani la farmacie este prea mare pentru doi bolnavi. De aceea, spune el, o farmacie în satul lor le-ar ușura cu mult situația nu numai lor, dar și altor săteni, mulți dintre ei având o vârstă înaintată.
Andrei Pintelei din satul Florești raionul Ungheni a fost diagnosticat cu hepatita B și D. În urma investigațiilor i s-a spus că are nevoie de transplant de ficat, iar până va găsi un donator trebuie să urmeze tratamentul medicamentos. În acea zi, când a venit acasă de la spital, a adus cu el o geantă întreagă cu medicamente.
Andrei Pintelei: Am început să beau toate pastilele pe care mi le-au prescris și parcă mă simt mai binișor, dar nu știu cum va fi mai departe. Nu se știe când îmi va veni rândul pentru un transplant de ficat și nici în ce stare va fi organul. O parte din medicamentele pe care le primesc sunt compensate, dar multe le cumpăr. Am făcut toate actele pentru a primi pensie de invaliditate, dar încă nu am primit nimic. Mi s-a spus că voi primi în jur de 1300 de lei.
Sanatateinfo.md: Banii aceștia vă ajung pentru medicamente?
Andrei Pintelei: Nu, achit 1500 de lei pentru medicamentele care îmi ajung doar pentru două săptămâni. Acum, că s-au scumpit, este jale mare, iar viața mea s-a schimbat spre rău.
În toți acești ani Andrei a lucrat în domeniul construcției. Mai întâi în Rusia, apoi în România. Și-a întemeiat o familie, a construit o casă mare și are doi copii. Când a fost diagnosticat cu hepatită, Andrei spune că a început să se simtă tot mai izolat și ignorat de familia lui. Crede el – din frica de a se molipsi de la el.
Andrei Pintelei: Boala aceasta doar se transmite prin sânge și ei se fereau de mine, parcă se temeau. Mă gândesc că atunci când au auzit că nu mai sunt apt de muncă, dar am nevoie de tratament și de îngrijire specială, cu regim alimentar special, probabil soției mele i s-a părut că sunt o povară. Mă simțeam tot mai izolat, așa că într-o zi mi-am luat hainele și am venit la casa părintească.
Andrei nu are niciun venit, dar și condiția în care se află nu-i permite să lucreze, iar singura sursă de venit din care își procură medicamente este pensia mamei lui și ajutorul pe care i-l oferă cele câteva nepoate aflate peste hotare. Medicamentele le administrează strict la oră și are mare grijă să le administreze la timp.
Andrei Pintelei: Am setat alarma ceasului pentru ora 7, apoi la 13.00, 15.30, 16.00 și la 21.00. Nu mă duc nicăieri fără pastile, le port mereu cu mine. Este greu să fii bolnav, mai ales cu așa o boală care este pe viață.
Cea mai apropiată farmacie este în satul Cioropcani, doar că preparatele de care are el nevoie nu se găsesc la acea farmacie și trebuie să se deplaseze la Ungheni. Când nu poate să se ducă – i le cumpără fratele lui și i le trimite cu autobuzul de rută. Uneori mai roagă pe cineva din sat care pleacă la Ungheni.
Andrei Pintelei: La farmacia din Cioropcani sunt preparate din astea mai simple, mai accesibile. De exemplu, am fost să iau Verospiron (medicament diuretic folosit în general pentru tratarea edemelor cauzate de insuficiența cardiacă, ciroza hepatică și nefropatie) și nu au. Preparatele de care am eu nevoie nu prea se găsesc la orice farmacie. Am grijă să nu rămân fără pastile, așa că mă uit câte mai am și calculez pentru câte zile îmi ajung, ca să știu când să merg la Ungheni. Drumul dus-întors mă costă 70 de lei. Avem un microbuz la cinci sate, care circulă de trei ori pe zi, dar măcar la Ungheni găsesc toate medicamentele de care am nevoie, pentru că acolo la fiecare colț de stradă este câte o farmacie. În schimb, la sate situația este alta. Avem o singură farmacie la câteva sate. Nu știu cum va fi la iarnă, dacă zăpada va fi mare și drumurile vor fi blocate. Stocuri de medicamente nu pot să-mi fac, pentru că sunt scumpe și nu am atâția bani ca să cumpăr mai multe medicamente odată. În plus, alimentația este dietetică și trebuie să mănânc doar mâncare fiartă sau coaptă, așa că și factura la lumină este mare. Medicamentele pe care le am acum pe masă îmi ajung pentru încă câteva zile, așa că săptămâna viitoare trebuie să mă duc să le cumpăr.
Anul trecut, în satul Buciumeni a început construcția unui Centru al medicilor de familie, dar și a unei farmacii. Cădirea are un etaj și este amplasată în centrul satului, lângă stația de autobuz. Cei câțiva muncitori care scoteau suporturile telescopice pentru susținerea grinzilor de beton au fugit imediat de cum ne-au văzut că facem poze, așa că am încercat să aflăm ce știu oamenii din sat despre deschiderea Centrului și a farmaciei.
„Dumnezău știe când va fi gata, îmi spune Tatiana, care locuiește peste drum de clădirea aflată în construcție, dar așteptăm cu mare nerăbdare să-l deschidă, mai ales că am auzit că vor deschide și o farmacie, iar noi avem mare nevoie de așa ceva. Îi foarte greu fără farmacie în sat. Cumpărăm medicamente când de la Cerepcani, când de la Ungheni. Uneori drumul ne costă mai scump decât medicamentele. Până la Cerepcani sunt trei kilometri, așa că ne ducem pe jos, cu bicicleta ori cu căruța, cu ce se nimerește. Medic de familie avem, dar tot îi în satul Cerepcani. Mamei i-a fost tare rău, așa că m-am suit pe bicicletă și m-am dus până în satul vecin după medicamente. Când tușește copilul îl punem în cărucior și ne ducem pe jos până la medicul de familie. Uneori plânge, vrea în brațe, îi greu până ajungem acolo, apoi și drumul înapoi spre casă….
Înainte de a pleca spre casă, hotărâm să găsim satul Cerepcani, dar și farmacia care deservește cele șase sate: Buciumeni, Florești, Stolniceni, Cerepcanii Vechi, Cerepcanii Noi și Bulhac.
Ajungem în centrul localității pe la ora 13.00. Găsim și farmacia, amplasată în Casa de Cultură. Doar că găsim ușile încuiate. Cei din Casa de Cultură ne spun că farmacia este deja închisă, că lucrează doar până la ora 12.
– Oamenii din satele din împrejurimi știu programul farmaciei și vin dimineața, dar dacă le trebuie urgent, dacă îi vreo situație urgentă, pot merge la farmacistă acasă și ea vine și deschide farmacia, că situații sunt diferite. Alături este Oficiul Medicilor de Familie, mergeți la ei să-i întrebați, ne îndeamnă femeia. Ceea ce și facem.
În interiorul OMF este liniște și frig. Auzim câteva voci din spatele unei uși așa că mergem încolo. Marina Robuleț, care este medic de familie și Tatiana Odainic, asistenta medicală, completează niște date într-un teanc de cartele medicale, așezate pe masă, încălzindu-se la soba pe lemne din interiorul cabinetului.
Sanatateinfo.md: Cum se descurcă oamenii din împrejurimi în condițiile în care este o singură farmacie la cinci sate?
– Este farmacie la noi în sat, dar și noi avem medicamente compensate, poftim. Avem tot ce trebuie și pentru copii, și pentru maturi. Avem și preparate pentru situații de urgență, cum ar fi febra sau tensiunea. Oameniii pot veni la noi după medicamente. Poftim, sunt fără bani, îmi explică Marina Robuleț, arătând spre două cutii pline cu medicamente, care stau pe masa de lângă ușă.
Tatiana Odainic: Farmacistul nostru poate face comanda și aduce orice medicamente au nevoie oamenii. Aduce și antibiotice, și tot ce este nevoie. Rar medicamente care lipsesc la noi și care trebuie cumpărate de la alte farmacii. Prețurile sunt aceleași, ba chiar unele preparate pot fi la noi cu vreo 10 lei mai ieftine. Noi mai mult cu medicamentele compensate, dar, de exemplu, dacă vine acum un pacient cu febră și pneumonie, iar farmacia din sat deja este închisă, farmacista noastră are câteva denumiri de medicamente pentru astfel de situații de urgență. Deservim și bolnavi cu boli incurabile și cronice, iar dacă nu avem unele preparate, farmacistul face comandă și aducem. Preparate pentru pacienții cu boli incurabile nu avem aici, dar le eliberăm pacienților rețete și ei se duc la Ungheni și le iau. Eu cred că la noi probleme cu medicamentele nu sunt.
Articol preluat de pe sanatateinfo.md: autoare – Violeta Colesnic/Foto: Elena Covalenco
