Turiştii şi oaspeţii spun că Ungheniul este un oraș verde şi frumos. Zilele trecute, un cuplu stabilit de câţiva ani peste hotare, îmi spune că acesta între timp a devenit chiar şi mai frumos, şi mai verde. Au rămas încântaţi de locurile natale după ce au vizionat filmul documentar despre oraşul mic cu inimă mare. Cică, secvenţele din film i-au făcut încă o dată să trăiască clipele petrecute la gara internaţională, în parcul franţuzesc sau pe aleea de castani. Le mai lipsesc şi azi plimbările nocturne prin centrul oraşului. Vorbeau cu atâta înflăcărare, că m-au făcut şi pe mine să privesc încă o dată acest film. Mi-a atras atenţia un detaliu – oamenii par mai fericiţi.
Am devenit oare între timp mai fericiţi sau este un truc obişnuit al regizorului? Oare cât de fericiţi sunt cei care joi şi duminică se duc la piaţă? Şi cât de fericiţi sunt cei care îşi vând marfa din noroi, iar pentru aceasta mai achită şi o taxă? Nici pe departe nu-i putem numi fericiţi. Noroiul din centrul oraşului este pe placul administraţiei pieţei, cât şi al autorităţilor locale. Cel puţin aceasta trebuie să fie şi o explicaţie, dacă de ani buni nu se ia nicio măsură.
Ne lăudăm că tindem să aducem Europa acasă. Se pare, că doar acasă, dar nu la piaţa comercială. În multe ţări europene de mult a dispărut acest mod primitiv de comercializare a mărfii. De la noi până la ei, drumul va fi pe cât de lung, pe atât de anevoios. Iată și un alt exemplu. Aceeaşi ţară, aceeaşi piaţă, doar că în municipiul Bălţi. Este o mare diferenţă dintre locul rezervat acolo pentru comercianţi şi piaţa din oraşul Ungheni. Nu vei vedea peşte vândut direct din noroi, ci într-o hală special amenajată, carne de pui la tarabe în aer liber, brânzeturi neacoperite… De ce la ei se poate, iar noi ne-am înglodat încă în anii 60 ai secolului trecut? De ce la noi noroiul este un lucru de neconceput atât pentru cumpărători, cât şi pentru vânzători, atunci când rostim piaţa centrală? Am să îndrăznesc să repet gluma făcută de un cumpărător nervos: dacă în centre medicale private, pacienţii sunt rugaţi să încalţe ciupici speciali, atunci administraţia pieţei ar trebui să le sugereze cumpărătorilor să încalţe ciubotele de pescuit. O aluzie reuşită, mai ales că va costa cu mult mai ieftin decât investiţia în amenajarea locurilor de parcare şi a trotuarelor.
