„Poporul român n-a venit din afară, aici s-a născut. Aici s-a fiert diferitele elemente din care s-a creat poporul român. Noi nu avem unde pleca și nimeni nu are dreptul să ne gonească de pe acest pământ. Un veac întreg supuși și tăcuți, un veac întreg am purtat jugul, de un veac întreg limba noastră maternă a fost persecutată” – aceste cuvinte au fost rostite de eminentul om politic Constantin Stere la deschiderea ședinței Sfatului Țării din 27 martie 1918.
Cât adevăr, câtă durere, dar mărețe cuvinte de îndemn se regăsesc în ele. Actul istoric al Unirii din 27 martie 1918 a fost o minune, a fost rodul luptei unui întreg popor asuprit, ridicându-se sub tricolorul național împotriva nedreptăților istoriei.
Nu putem vorbi astăzi de această palmă de pământ, făcând abstracție de trecutul istoric al spațiului respectiv. Astăzi i se spune Republica Moldova, care de la 1991 încoace cetățenii ei au fost și sunt goniți economic de către cei sus puși în acest numit stat. De-a lungul timpului i s-a mai spus Basarabia, Moldova de Est ș.a. Dar cei cu credință cunosc adevărul istoric, e o jumătate din Principatul Moldovei lui Ștefan cel Mare. Otomanii mai numeau acest pământ ”poarta creștinătății”, dar pentru noi rămâne bucata de pământ ruptă din trupul României, vândută, umilită și izolată de tot ce însemna limbă, popor sau identitate românească.
Marele domnitor Dimitrie Cantemir, dintr-o bună intenție, dorind să scape Principatul Moldovei de sub turci, face alianță cu rușii în 1711. Nefastă alianță. Cele două imperii, Otoman și Țarist, se luptă crâncen pentru supremație și putere în Europa. După mai multe războaie, moneda de schimb rămâne tot pământul românesc. Basarabia devine pradă de război și este ocupată de Imperiul Rus. Aici și astfel începe dezastrul unui popor. Între Prut și Nistru începe o puternică politică de deznaționalizare prin toate mijloacele: administrative, școală, biserică ș.a. Dacă astăzi mai este suflare românească în Basarabia, este pentru că limba română, sub forma ei populară, s-a păstrat în mediul rural ca cel mai sfânt și mai de preț lucru al băștinașilor. Datorită țăranilor, care nu și-au vândut identitatea, astăzi se mai păstrează din datini și doine românești.
Primăvarea Centenarului Unirii urmează să ne trezească conștiința națională și civică, dar nefiind capturată în virtutea intereselor unor persoane sau partide politice. Vreau să cred că ea (primăvara) a început prin semnarea Declarațiilor de Unire de către aleșii locali și nu numai în cele a peste 50 de localități din republică. Însă bobocii vor fi numărați toamna în urma alegerilor parlamentare, numărul lor depinde pe cine vom alege și cum vom vota. Dacă destinul acestei palme de pământ ne preocupă cu adevărat pe toți, indiferent de origini, atunci avem un singur scop – Reîntregirea.
Nicolae Iorga spunea: ”Ignoranța a salvat Basarabia de la rusificare”. Ca urmare, în anul 1918 în mod miraculos moșia lui Ștefan cel Mare se reîntregește, Bucovina și Basarabia revin la trupul patriei românești. A urmat o perioadă relativ scurtă, dar înfloritoare pentru aspirațiile celor din stânga Prutului. Școlile și-au recăpătat limba maternă, administrația a revenit la modelul național. Dar dușmanul nu doarme niciodată. În cel de-al II-lea Război Mondial i se rupe din nou României Basarabia și Bucovina. Se instalează din nou regimul comunist în Basarabia cotropită, inclusiv și în România. Comunismul – o „religie” a urii, a nedreptății și a inumanității de mai bine de jumătate de secol.