Vineri, 4 octombrie, Procuratura Anticorupție l-a pus sub învinuire pe Președintelui Curții Supreme de Justiției, Ion Druță, și audierea acestuia, în calitate de învinuit, pentru comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Generale.
De asemenea, procurorii anticorupție au depus demers la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, de aplicare a măsurii preventive privative de libertate – arestul preventiv. Demersul procurorilor urmează a fi examinat până la expirarea a 72 de ore din momentul reținerii persoanei. Data și ora examinării demersului urmează a fi stabilite de către judecătorul desemnat.
Amintim că Președintele CSJ a fost reținut miercuri, 2 octombrie curent, în urma audierii acestuia, în temeiul depistării în cadrul perchezițiilor biroului și domiciliului acestuia a obiectelor de natură să confirme bănuiala rezonabilă privind comiterea faptei de îmbogățire ilicită.