Nu e vorba de viaţa căţeilor de la noi care îşi duc zilele pe la gunoaie şi în orice clipă pot primi un picior sub coaste. Eu îi invidiez pe tot felul de pechinezi, chihuahua, terrieri care, de rând cu automobilele de lux şi vilele pe Coasta de Aur, au devenit un accesoriu al vieţii glamuroase. Iată pe ei îi invidiez. Pentru ei există o modă specială câinească, pentru ei se cos impermeabile, salopete şi aşa mai departe, de ei au grijă aşa cum eu nici n-am visat.Mă uimesc informaţiile despre tot felul de servicii pentru salvarea animalelor acolo, unde sunt fericiţi nu numai câinii care înfrumuseţează viaţa celor bogaţi, ci şi oamenii, inclusiv pensionarii, acolo aproape nimeni nu flămânzeşte, nu suferă, nu sunt jigniţi oamenii merituoşi cu un ajutor material mizerabil cu ocazia vreunei sărbători. Acolo, repet, sunt servicii speciale, specialiştii coboară în subsoluri, se bagă pe sub maşini pe traseele aglomerate, prin catacombe, hăţişuri ca să salveze un căţel. În aceste cazuri întotdeauna mă gândesc cât de fericiţi sunt locuitorii acelei ţări în care se acordă atâta atenţie animalelor fără stăpân. Apropo, acolo se prevăd pedepse aspre pentru comportament inuman cu animalele. În Italia, de exemplu, recent a fost adoptată o lege care prevede o amendă de 1000 euro doar pentru că stăpânul a alungat din casă câinele sau pisica.
Nu întâmplător am început această discuţie. Nu demult la redacţie a venit o femeie indignată de faptul că în Ungheni sunt împuşcaţi câinii. „Mergem în Europa, dar oamenii noştri ştiu ce amenzi sunt acolo pentru că ai alungat în stradă un animal, nu mai zic de împuşcat? Dacă vrem în Europa, haideţi să învăţăm a trăi ca în Europa, dacă e greu să începem de la sine, să începem de la animale. Se realizează atâtea proiecte, măcar unul să fie implementat pentru sărmanii câini, să se creeze un azil pentru ei”, încerca femeia să mă convingă, de parcă doar de mine depindea existenţa acestui adăpost pentru prietenii patrupezi.
Nu e exclus că interlocutoarea simţea că în suflet nu sunt de acord cu ea. Sunt împotriva comportamentului crud cu câinii, dar nu vreau ca aceste animale murdare, nenorocite, sălbătăcite, adunate în haite să-i sperie pe trecători, inclusiv pe copii, să prezinte pericol. Dar, spre deosebire de această femeie bună, eu nu sper că va fi deschis un azil pentru câini şi soluţia deocamdată o văd ca fiecare iubitor de animale să ia în casă sau în curte un câine sau să coopereze şi să deschidă, în baze obşteşti, ceva asemănător unui azil.
