În contextul modificării formulei de indexare a pensiilor, din 1 aprilie, toate pensiile vor fi indexate cu 5,3%. Dacă până acum pensiile erau indexate în conformitate cu creșterea medie anuală a indicelui prețurilor de consum pentru anul precedent, conform noii formule acestea vor fi indexate în funcție de media creșterii prețurilor de consum pentru ultimii trei ani, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Casei Naționale de Asigurări Sociale.
Din 1 aprilie, vor fi indexate pensiile a peste 690 de mii beneficiari. Potrivit hotărârii Guvernului cu privire la indexarea prestațiilor de asigurări sociale și a unor prestații sociale de stat, indexarea pensiilor este prevăzută pentru toate pensiile stabilite și recalculate în temeiul Legii privind sistemul public de pensii, pensiile pentru vechime în muncă și pensiile funcționarilor publici. Indexate vor fi și pensiile colaboratorilor vamali, pensiile stabilite în temeiul Legii privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, pensiile stabilite în temeiul Legii asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne.
Cuantumul pensiei minime indexate pentru limită de vârstă va constitui 1079,33 lei, până la 1 aprilie fiind 1025 lei. Cuantumul pensiei minime de dizabilitate în cazul unei dizabilități severe va fi de 809,50 lei, în cazul unei dizabilități accentuate – 755,53 lei, iar în cazul unei dizabilități medii – 539,67 lei. În cazul în care cuantumul pensiei calculat conform legii este mai mic decât cuantumul pensiei minime pentru categoria respectivă, diferența dintre aceste cuantumuri se acoperă din mijloacele bugetului de stat. Cheltuielile lunare pentru plata pensiilor în legătură cu indexarea lor au crescut cu 65,9 milioane de lei și constituie 1304,1 milioane de lei lunar.
Totodată, începând cu 1 aprilie, se recalculează și alocațiile sociale de stat pentru mai bine de 59 de mii de beneficiari, și alocațiile pentru îngrijire, însoțire și supraveghere pentru mai bine de 14 beneficiari.