
O zi plină de evenimente frumoase și plăcute. Un mărțișor la piept, multe zâmbete, felicitări una mai frumoasă decât alta, urări de căldură sufletească, de dragoste eternă, de vise împlinite…
Dar să ne amintim de copilărie… O copilărie fericită, mângâiată de poveștile ascultate, citite și recitite, cunoscute aprope pe de rost… Anume pe 1 martie s-a născut marele povestitor al neamului nostru, Ion Creangă. Și ar fi păcat să nu ținem minte, de altfel ar trebui să uităm și de copilărie.
„Povești, povestiri, amintiri…” – acesta a fost genericul activității literar-artistice, organizată la Casa Limbii Române ”Mihai Eminescu” din orașul Ungheni, care a adunat elevi din localitate. Copii care s-au născut și continuie să crească cu hazliile povești, dar și pline de înțelepciune, care îi învață de bine, mărinimie și hărnicie.
Au răspuns invitației noastre elevi de la ȘP „Spiridon Vangheli” și LT „M. Eminescu”. Acești minunați copii au venit să demonstreze că sunt mici actori, întruchipându-se în eroii din îndrăgitele povești. Au fost înscenate fragmente din poveștile „Soacra cu trei nurori”, „Pupăza din tei”, „Povestea unui om leneș”, „Capra cu trei iezi”.
Spre final copiii și învățătorii au fost mențoinați cu diplome pentru participare și prezentare deosebită la eveniment. În plus toți participanții au primit dulciuri, de care s-au bucurat mult. Dar așa mămăligă de gustoasă cum a fost mămăliga din poveste, copiii nu au mai mâncat niciodată – mămăligă cu ceapă.
Să nu uitați să fiți copii, să vă bucurați de copilăria voastră fericită! Să transmiteți poveștile lui Ion Creangă copiilor și nepoților voștri. Astfel ele vor rămâne nemuritoare!