Joia trecută, Raisa și Valeriu Briciuc din Ungheni au sărbătorit nunta de aur. Pentru a înregistra această aniversare omagiaţii împreună cu cei dragi au venit la Oficiul Stare Civilă. O solemnitate neobișnuită au conferit evenimentului nu doar mirii emoţionaţi şi un pic dezorientaţi de atâta atenție, ci chiar şi scaunele-tronuri pentru cuplul de aur și cei dragi lor. În sală soţii Briciuc au intrat în sunetele nemuritoare ale marșului lui Mendelssohn și aplauzele publicului prezent la ceremonie.
Moderatoarea evenimentului, Svetlana Gratila, specialist superior la Oficiul Stare Civilă, a vorbit foarte frumos despre omagiaţii care toată viaţa lor au muncit: mirele – şofer, iar mireasa – croitoreasă, apoi bucătar-şef, au construit o casă şi au crescut cei patru copii. Și trebuie să spunem că toate acestea le-au reuşit de minune:şi lucrul, şi casa, şi… copiii. Dă Doamne ca toţi părinţii să aibă asemenea copii. Primarul oraşului, Alexandru Ambros, când i-a felicitat, înmânându-le un buchet imens cu o mică anexă la el, a spus că familia lor e una model, iar copii sunt deosebiţi.
La ceremonie au fost de toate – şi înregistrarea într-o carte specială, şi sărutul aniversar, și paşii de dans sub încântătoarele sunete ale valsului lui Doga, și florile, cuvintele calde ce te emoţionau până la lacrimi ale fiicei şi celor trei fii, ginerelui, nurorilor, celor zece nepoţi, şi tradiționalul „amar», şi „Mulţi ani trăiască!”.