Cu toții tindem spre a fi mai perfecți, mai inteligenți, de a ne apropia spre partea cea mai bună a noastră și alergând pe această cursă uităm de propriile valori, de buna–credință, de moravuri.
Nu există măreţie fără pasiunea de a fi măreț, fie în cazul aspiraţiei unui atlet, artist sau om de ştiinţă, ori a unui om de afaceri.
Scopul și intenţia de a ajunge pe culmi, acestea fac toată diferenţa. Oamenii mint că sunt ocupați, mai degrabă termenul de „ocupat”, abordându-l într-un mod pe care majoritatea nu-l înțeleg. Ocupat de a respira mai adânc, ocupat cu reducerea la tăcere a gândurilor iraționale, ocupat pentru a calma o inimă zbuciumată, prea ocupat să-ți spui că ești bine și astea sunt lucruri pentru care nu ar trebui să-ți ceri scuze.
Cuvintele poetului nostru Grigore Vieru că „Ochii îs doi şi-s trişti, d-apoi inima, singură?!” chiar te fac să te gândești la viața pe care o ai și la oamenii care te înconjoară. De ce ar trebui să ne amintim de cei dragi doar de sărbători? Cauza ar fi acea a copilăriei pe care o păstrăm în adâncul inimii cu denumirea „Familie”. Pentru a simți că trăiești, încearcă să fii un om de valoare, nu unul de succes, tu devii ceea ce absorbi din tot ce te înconjoară.
Într-o zi am primit un sfat, pe care l-am păstrat în inima mea. Este vorba de o bătrânică. Toată viața a lucrat croitoreasă și la ai săi 76 de ani a ajuns să iasă în stradă pentru a vinde la prețuri derizorii bijuterii, costume și alte mărunțișuri confecționate chiar de ea. I-am spus că lucrurile vândute de dânsa sunt mult mai scumpe, fiindcă sunt realizate cu dragoste și mult talent. Ea atunci mi-a povestit cum și-a început cariera cu o voce duioasă și cu ochii înlăcrimați a zis: „Viața e asemenea unui vierme de mătase. La un moment dat își adună mai multe frunze și începe să-și facă un cocon, iar misiunea sa este de a-și lăsa în urmă trupul dizgraţios pentru a se transforma în fluture, ca și mine care în graba de a deveni fluture am uitat ce înseamnă a trăi fiecare etapă a vieții mele, de a mă bucura de prezent, de lucrurile mici, am fost prea concentrată pe dorința ajungerii la destinație într-un mod rapid, ca mai târziu să înțeleg că nimic nu e mai dulce și mai scump decât patria, familia, prietenii și nepoții care sunt adevărații exploratori ai lumii, iar banii vin și se duc. Nu îți mai ajută atunci când nu ai sănătate, când te simți singur. Pensia e doar o sumă matematică și care te ajută să supravețuiești, nu și să trăiești. Abia acum am pus pe cântar adevărata pasiune de a face ceea ce iubești inspirându-mă de la oamenii care ma înconjoară și goana după succes”.
Am înțeles din această destăinuire că nu trebuie să fii perfect pentru a inspira alți oameni, căci ei se vor inspira de felul în care te descurci cu luptele, durerea și cu imperfecțiunile tale.
