M-a îngrijorat faptul că în unul din liceele din Ungheni, unde învaţă şi fiul meu, înainte de sărbătorile pascale s-au adunat colete cu produse alimentare pentru pedagogii pensionari. Nu e vorba că a trebuit să jertfesc un kilogram de hrişcă sau alte produse – am făcut acest lucru cu plăcere şi din tot sufletul, nu doar ca să nu mă fac de ruşine, cum a spus fiul meu. Şi copiilor le prinde bine să vadă că trebuie să fie mărinimoşi, poate în felul acesta şi generaţia rece de copii crescuţi în faţa calculatorului va avea ceva asemănător cu compasiunea. Despre altceva e vorba.
Nu ştiu cum ar putea fi organizată o acţiune de acest fel, poate în genere n-ar fi trebuit să li se spună copiilor că pachetele sunt pentru profesori. Înţelegeţi – pedagogul e pedagog şi aşa trebuie să rămână. Mi se pare că doar anunţul că se colectează produse pentru pedagogii aflaţi la pensie le-a afectat întrucâtva imaginea, deoarece noi, de obicei, colectăm bani sau produse pentru cei sărmani şi năpăstuiţi de soartă. Înseamnă că în acest caz pedagogii au fost coborâţi la acest nivel, chiar dacă ştim cu toţii că nici ei n-o duc prea bine. Eu aşa cred, aceasta e opinia mea.
Poate trebuia de colectat produse, dar să nu se spună că sunt pentru profesori, apoi să se ducă, chipurile, în ospeţie şi să le ia cu sine drept cadou, doar aşa se obişnuieşte să te duci în vizită, mai ales la sărbători. Poate era bine să se cumpere un buchet de flori – asociaţia de părinţi ar găsi, cred eu, bani pentru 3-4 buchete de flori. Mă mai gândesc cum concep profesorii aceste pachete – ca o recunoştinţă pentru viaţa dedicată şcolii sau cu ruşine că au ajuns aşa zile, fiind nevoiţi să primească ajutor în felul acesta.
