O femeie–foc, o femeie–perpetuum mobile. Ne referim la Maria Ciolacu, directoarea SRL „Filatura” din Ungheni, a cărei perseverenţă şi energie te uimesc din primele secunde de comunicare. Vorbeşte repede, merge şi mai repede…
— Sunteţi la fel de iute şi în afaceri?
— Probabil, aşa m-am născut, poate mi s-a transmis odată cu genele de la părinţi. Întotdeauna sunt ocupată. De obicei, totul îmi reuşeşte, dar se întâmplă să am şi eşecuri. În tot cazul, ziua mea e împărţită pe minute în care trebuie să mă încadrez.
— Unde aţi lucrat înainte de a deveni directoare la „Filatura”?
— După absolvirea, în 1982, a facultăţii de chimie a Universităţii de Stat, am venit la combinatul de covoare. Locuri libere nu erau, dar datorită directoarei de atunci, Roza Ghienko, am fost angajată ca laborantă. Ţin minte şi azi cuvintele ei: „Acesta e viitorul nostru specialist”.
— Aţi fost laborantă, iar mai târziu?
— Inginer-colorist, şefă a laboratorului secţiei de vopsit, şefă a secţiei de filare, şefă a secţiei de vopsire, tehnolog şi tot aşa până la directoare.
— În 30 de ani aţi parcurs calea de la soldat la general. Nu v-aţi speriat când vi s-a propus să conduceţi „Filatura”?
— Deloc. Doar n-a fost ceva întâmplător, spre asta am mers şi eram gata. Gata în chestiuni legate de tehnologie, calitate, lucrul cu oamenii. În 30 de ani am studiat totul, ştiu cine şi ce poate, cunosc tot procesul de la spălatul lânii până la obţinerea firelor şi ţesutul covoarelor.
— Sunteţi aspră ca şefă?
— Nu cred că sunt aspră, pentru mine toţi oamenii sunt la fel. Dar dacă se cere ceva, atunci cer şi eu. Trebuie să fii un psiholog bun, doar poţi avea cunoştinţe foarte bune, dar să nu găseşti limbaj comun cu oamenii. Mai înainte aveam în subordine 300 de oameni, acum – 160.
— Sunteţi ungheneancă?
— Din Dănuţeni, numele meu de fată e Costaş. Am absolvit acolo 10 clase, apoi am studiat chimia la universitate.Ce-i drept, în anii ‘90 am hotărât că nu mai am nevoie de chimie şi am făcut facultatea de economie a institutului de textile din Moscova. Consider că un manager bun trebuie să cunoască totul despre procesul de producţie.
— Soţul dvs. lucrează la aceeaşi întreprindere? Unde aţi făcut cunoştinţă?
— Nu, el nu lucrează la fabrica de covoare, e şofer. Am făcut cunoştinţă în Ungheni. Cu toate că părinţii mei au murit prea devreme – suntem 6 fraţi şi surori – avem o familie unită, soţul meu e un familist foarte bun. Am educat doi feciori minunaţi, unul locuieşte în America, altul e aici, lucrează la fabrica de covoare.
— Aţi crescut fără părinţi. V-a fost greu?
— Cred că anume acest lucru m-a făcut să obţin totul singură, să nu contez pe nimeni. Poate de aceea sunt receptivă la problemele altora, mereu sunt gata să ajut. Întotdeauna mă străduiesc să merg înainte, niciodată nu dau mâinile în jos, nu sunt disperată când apar probleme, ci mă gândesc cum să le soluţionez.
— Ce mai aveţi afară de muncă?
— Consider că principalul e munca, oamenii. Nu-mi imaginez cum aş putea sta acasă. Pentru mine fiecare zi înseamnă ceva, trebuie să analizez, dacă a trecut reuşit sau nu, ce să fac pentru a rezolva problemele.
— Aveţi timp pentru sine?
— Am, îmi place să am grijă de mine, cu toate că nu prea des îmi rezerv timp, dar totuşi îl găsesc.
— Împărtăşiţi-vă secretul, cum să fii ca dvs.
— Niciodată să nu scânceşti, să nu te plângi de viaţă, ci mai bine să vezi ce mai poţi face. De exemplu, seara ceva nu puteai soluţiona, dimineaţa încearcă s-o abordezi altfel. Mai mult comunicaţi cu oamenii, citiţi, căutaţi ceva nou pentru sine, fiţi optimist.
— Aveţi regrete?
— Nu regret nimic. Sunt atât de mulţumită de viaţă, de familie, de copiii mei, de nepoţica la care am fost în America, la cumătrie. Am văzut lumea şi am înţeles că nu vreau nicăieri, vreau doar aici, acasă.
