Iașul, fiindu-i orașul natal, încă din tinerețe, Costache Negri militează pentru propășirea națiunii române. Astfel, drept exemplu, în anul 1840, la Paris fiind, a proclamat pentru întâia oară, într-o adunare a Societății studenților români, necesitatea împroprietării țăranailor. A participat la pregătirea și desfășurarea mișcării revoluționare de la 1848 din Moldova, care ulterior a precedat Actul Unirii de la 1859.
Și-a închinat viața luptei politice și diplomatice pentru eliberarea națională și socială a națiunii, în temei a poporului de jos. În timpul războiului din Crimeea (1853-1856), la 1855, a fost trimis la Viena pentru a expune în fața Conferinței Europene întrunite acolo, dezideratele românești. Ca deputat de la Galați, în Divanul ad-hoc al Moldovei, a prezentat aici un proiect pentru împroprietărirea țăranilor-clăcași. Tot el scria, că ”în aceste timpuri, când se dezbat reforme mari pentru Țară, trebuie și fapte, și inimă mare”.
În această ordine de idei, la 17 octombrie 1863, cu un an înainte de adoptarea Legii rurale, aflat la Galați, Costache Negri scria secretarului personal al lui Alexandru Ioan Cuza că ”o parte însemnată a moșiei mele de la Mânjina am împărțit-o în parcele și am dat-o la îndemâna celor cu avere foarte mică, fidel vechilor mele opinii în chestiuni rurale”. După alegerea din 5 ianuarie a lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn al Moldovei, Negri merge la București ca șef al delegației moldovene, pentru a pregăti alegerea lui Cuza și în Muntenia, pe 24 ianuarie 1859.
Îndată după eveniment, Negri se dedică totalmente problemelor de politică externă a țării, devenind în fapt principalul sfetnic al lui A. I. Cuza. În calitatea sa de agent diplomatic al Țării la Costantinopol, a luptat eroic pentru a obține recunoașterea de către Poarta Otomană a marelui act ictoric de la 24 ianuarie 1859, acționând cu fermitate pentru recunoașterea Unirii depline de către cele șapte mari Puteri ale Europei.
Prin casa lui Negri din Mânjina, județul Galați, s-a perindat o pleiadă întreagă de patrioți români cu nume mare: Vasile Alecsandri, Mihail Cogălniceanu, Alecu Russo, Costache Negruzzi, Laccar Rosetti și Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Costache Filipescu din Muntenia și nu numai. Vasile Alecsandri sablinia importanța întâlnirilor de la Mânjina ale lui C. Negri, specificând: ”Două puncte există pe fața pământului, la care românii generației noi începuseră a se întâlni: unul în Franța la Paris, și celălalt în Moldova la moșia lui Costache Negri…”. Aici tinerii români puseră la cale viitorul națiunii și al Țării. ”…La Mânjina nu mai erau moldoveni și munteni, ci o singură patrie comună. Unirea exista în inimi”.
C. Negri avea o ținută morală înaltă, o integritate puțin obișnuită, sentimentul responsabilității în tot ce făcea și gândea. Și-a servit țara cu o consecvență în principii și o risipă de energie rar întâlnite, fără a pretinde și urmări nici gloria publică, nici avantaje proprii. În 1859 i s-a propus să candideze la domnia Moldovei, iar în 1867 la funcția de șef al guvenului. A refuzat toate demnitățile înalte în stat.
Modest și generos, Costache Negri s-a bucurat de simpatia unanimă a contemporanilor săi și de admirația urmașilor. Mihai Eminescu îl considera ”unul dintre cei mai mari, mai iubiți fii ai poporului român”; Nicolae Iorga – ”un nemuritor exemplu din galeria luptătorilor ce s-au jertfit ca să creeze o patrie”, iar Alexandru Vlăhuță îl numea ”unul din cei mai învăpăiați apostoli ai Unirii de la 1859”.
Suntem, oare, noi astăzi în stare să descoperim asemenea apostoli? În starea la care ne-au adus cei de la guvernare, din punct de vedere critic, ar trebui să avem!
