De cei, cărora aş vrea să le ajut cu ceva, dar nu pot.Cu atât mai mult cu cât înţeleg prea bine că ei nu au unde să se adreseze sau nu ştiu unde şi la cine să caute apărare şi înţelegere, ori în genere nu se hotărăsc să se adreseze undeva, deoarece ştiu că vor fi învinuiţi tot ei pentru că au îndrăznit să fie nemulţumiţi de acţiunile cuiva.
O ungheneancă inteligentă, în vârstă, a numit „calvar” umblătura sa privind perfectarea unei cereri pentru acordarea ajutorului material. Are 86 de ani şi spera că de Ziua oamenilor în etate va fi bucurată şi ea cu vreo sută-două de lei, dar speranţele i-au fost zădarnice – în liste nu figura şi atunci a decis să scrie o cerere pentru ajutor material, a suportat perfectarea unui act pe patru foi, apoi i s-a spus că nu are drept la ajutor, deoarece un timp oarecare a luat prânzul gratuit. Nu a fost o înjosire pentru ea? Cum am putea s-o consolăm, cum să-i explicăm?
Iar dintr-un sat ne tot sună şi se indignează, de ce la primărie unei femei au refuzat să-i primească cererea de indemnizaţie socială, doar creşte patru copii, soţul are nevoie de o intervenţie chirurgicală, trăiesc foarte greu, poţi spune, abia de supravieţuiesc. Sun la primărie şi mi se explică că familia nu ar fi prea bună, femeia ar pune cam des mâna pe pahar. Dar ce are una cu alta? În Legea cu privire la alocaţiile sociale de stat nu se spune nimic că primăria ar avea dreptul să refuze pentru că cineva dintre membrii familiei bea – de amar şi foame poţi face şi ceva mai rău. Ce-i drept, în aceeaşi zi ni s-a comunicat că chestiunea s-ar soluţiona.
Mi-i milă de oameni, încă de-ar fi cazuri rare, unice, dar aproape zilnic ni se comunică despre întâmplări asemănătoare. Adineaori a telefonat o femeie. Tatăl ei de 86 de ani locuieşte într-un sat şi, potrivit ei, în ultimii ani gospodăria i-a fost prădată de patru ori. Vara trecută chiar i-au luat vaca şi au dus-o în satul vecin, la carne, şi numai pe un caz s-ar fi luat măsuri. Totodată, în decembrie ar fi primit o citaţie ca în noiembrie să se prezinte într-un birou suspus. Fiica spune că a încercat să clarifice, de ce s-a întâmplat aşa, dar n-a auzit nicio scuză, deşi a fost în trei cabinete. Atât doar că a fost sfătuită să plece sau să se plângă în Yemen sau America. La ce ne trebuie nouă Yemenul, dacă nu suntem departe de el, ne lipseşte doar „kalaşnikov” în mâini la bărbaţi şi hijabul pe faţa femeilor. Iar în America n-ar fi rău să plecăm, cum spun cei care au avut norocul de a câştiga fericire cu green card, acolo atitudinea faţă de oameni e umană şi legea acolo e lege, şi oamenii care stau la straja ei sunt adevăraţi oamenii ai legii.
