Există oameni cu care e uşor să discuţi, ei sunt agreabili şi pot face, se pare, totul. Locuitorul satului Costuleni, Boris Gaitur, mi s-a părut a fi anume dintre aceştia.
— Cu ce vă ocupaţi?
— Cu pământul meu. Ce-i drept, toată viaţa am construit case, m-a învăţat acest lucru un om bun. Când învăţam în clasa a noua, m-a luat, pe mine şi încă pe un băiat, o rudă de a lui, să-i fim ajutori, am învăţat a lucra cu lemnul, făceam ferestre şi uşi. Vara îi ajutam să construiască case.
— Se pare că sunteţi un om vesel.
— Am cântat la nunţi, la tobă, am învăţat singur. Apropo, în timpul serviciului militar la marină băieţii cântau la chitară, eu — la nişte cutii, ieşea bine… Îi cunosc pe mulţi muzicanţi din raionul Ungheni, îmi amintesc cu un cuvânt bun de Ion Racoviţă, Mihai Gangu, Vasile Sârbu, de la 16 ani n-am luat o copeică de la părinţi.
— În clasa a noua aţi construit case, dar ce a fost mai apoi?
— După absolvirea şcolii m-am dus la Tiraspol, să intru la tehnicumul de industrie alimentară, însă era nevoie de vechime în muncă. Eu o aveam, dar carnetul de muncă nu mi l-au dat. M-am dus să învăţ de tractorist, apoi am fost marinar pe submarin timp de 3 ani fără o săptămână – pentru serviciu bun. Am făcut armata la nord. Eram cinci băieţi din raionul nostru – Casian din Semeni, Răileanu din Rădeni, Butnaru din Unţeşti (păcat că el nu mai este în viaţă), Ciobanu din Valea Mare şi eu. După armată, un timp ne întâlneam lângă monumentul lui Ştefan cel Mare din Chişinău.
— Unde aţi fost în timpul serviciului?
— Am fost în Marea Mediterană, în Egipt, unde se repara nava şi de unde am fost rugaţi să plecăm, atunci submarinul a fost remorcat spre ţărmurile Siriei, cu baza plutitoare am ajuns până în Iugoslavia.
— Ce a urmat când aţi revenit acasă?
— Mi s-a propus să lucrez tractorist. Eu am spus că mă duc să învăţ. Am intrat la secţia fără frecvenţă la acelaşi tehnicum, am lucrat hamal la fabrica de conserve, apoi laborant în şcoala din sat, mai bine zis, doar eram angajat, în realitate lucram lemnar, făceam panouri. După ce am obţinut diploma, câţiva ani am lucrat mecanic la instalaţiile frigorifice, controlor la reţelele electrice, iar în timpul liber construiam case şi cântam la nunţi. Apoi am înfiinţat o cooperativă de construcţie, construiam şi tot construiam, când în familie au apărut trei studenţi am lucrat în Rusia.
— Unde v-aţi întâlnit jumătatea?
— În clasa a noua, când mă ocupam de uşi şi ferestre, am fost trimis să pun nişte geamuri într-o casă. Am văzut acolo o fată simpatică, atunci ea era în clasa V sau VI. După armată am întâlnit-o din nou, ea de acum lucra contabilă în sovhoz, iar peste un timp am hotărât să ne căsătorim.
— Ştiţi a construi, a repara frigidere, a cânta la instrumente şi din gură, vă ţin minte strigăturile la horă…
— Dansez şi acum. Ultima dată, în anii ‘80, la un festival, la vestita „Nuntă de la Costuleni”.
— Când aţi devenit agricultor?
— Când ni s-a dat pământ. Am vie, am scos livada şi am sădit 30 de ari de salcâm ca să am lemne de foc.
— Ce au devenit cei trei copii ai dvs.?
— Fiul lucrează inginer la televiziune. A absolvit facultatea de matematică şi informatică, a fost în Italia. Pe ecran nu-l vedem, el e prezent în spatele ecranului. Fiica a învăţat la colegiul pedagogic, după ce a susţinut bacalaureatul, a intrat la universitate, a absolvit facultatea de limbi străine, germana şi franceza, un an, în cadrul unui proiect, a învăţat în Germania, a lucrat aici la o firmă, apoi a studiat economia în Austria, s-a căsătorit şi trăieşte acolo. Mezina a absolvit facultatea de istorie, iar acum, împreună cu soţul, se află la munci peste hotare. Am patru nepoţi.
— Cred că sunteţi mulţumit de viaţă.
— Nu. Nu sunt mulţumit, pentru că nu există lege. Ştiţi, am fost peste tot, dar cel mai greu e la noi, mă tem să nu fie şi mai rău. În anul 1975, în Egipt, pentru prima oară am văzut copii care căutau prin gunoi. Oare puteam atunci să mă gândesc că aşa ceva va fi în ţara mea?
