Astăzi vom vorbi cu directorul unicului în raionul Ungheni liceu rus-român, liceul „Aleksandr Puşkin” din Ungheni, Iurie Ţurcanu.
— Profesorul de astăzi este mai materialist?
— Profesorul de astăzi este foarte bine pregătit, dar realitățile societății și ale statului îl forțează să se gândească mai mult la partea materială, cu atât mai mult cu cât toţi au familii, de aceea în permanenţă este abordată chestiunea privind majorarea salariului. Dacă leul moldovenesc ar fi avut aceeași valoare ca rubla sovietică, cu care puteai cumpăra șase pâini, iar acum de un leu nu cumperi o pâine. Dar nu putem spune că profesorul se gândește numai la cele materiale. Uitaţi-vă câte concursuri, olimpiade, competiții sportive organizează în timpului lor liber, pentru care nu li se plătește.
— Cum aţi devenit profesor?
— Mama mea a lucrat profesoară. Am fost doi copii la părinți, sora mea, Ludmila, e învăţătoare, iar eu – profesor de istorie şi ştiinţe sociale. Însă tata dorea ca eu să devin militar. După ce am absolvit şcoala medie, am fost admis la Școala Militară Superioară din Gorki, unde am studiat două săptămâni și… am scris raport. M-am întors acasă și am intrat la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, facultatea de istorie.
— Unde v-aţi născut?
— Într-un sat foarte frumos şi mare de la nordul ţării, Baraboi. Locuitorii nordului întotdeauna au fost foarte buni gospodari, întreprinzători, se ocupau de producere, pe vremuri duceau produsele cu vagoanele în Extremul Orient. Care e cauza? Istoricii vă vor spune că în multe ţări nordul e mai dezvoltat decât sudul. Explicaţii nu există. Poate mentalitatea e alta.
— Cum aţi ajuns în Ungheni?
— Cu îndreptare. Doi ani am lucrat aici director al şcolii primare „Alexei Mateevici”, 7 – al fostului gimnaziu-internat, specialist principal la Direcţia Învăţământ. Iar în octombrie vor fi 5 ani de când sunt aici.
— Unde a fost mai greu să lucraţi?
— Cel mai uşor a fost la şcoala primară, cu toate că era una din cele mai mari din republică, peste 700 de elevi. Gimnaziul-internat avea specificul său, acolo copiii erau, în fond, din familii defavorizate. Acum şi liceul nostru îşi are specificul său: cu doi ani în urmă ne-am comasat cu şcoala primară „Alexei Mateevici”, iar anul acesta au venit elevi din clasele V-VIII de la Gimnagiul Buzduganii de Sus. Reieşind din numărul de copii liceul ocupă locul II după „Mihai Eminescu”: colectivul e mare – 934 elevi şi 73 de pedagogi.
— Se vorbeşte că aveţi probleme în ce priveşte profesorii pentru clasele gimnaziale cu predare în limba română.
— Au fost anul trecut, iar acum problema e soluţionată. Cu părere de rău, avem alta. De 2-3 ani profesorii luptă pentru elevi, merg pe la grădiniţe, le spun să vină la noi, chipurile, avem cea mai bună echipă. A apărut piaţa de elevi, eu cred că nu e ceva normal. Consider că doar părinţii trebuie să facă alegerea.
— Ce se întreprinde pentru studierea limbii române în clasele cu predare în limba rusă?
— În unele clase, de exemplu, geografia, muzica sunt predate în limba română, sper că acest lucru le va ajuta absolvenţilor noştri să se încadreze fără probleme în mediul sociolingvistic din ţară.
— Acum, probabil, vă ocupaţi mai mult de gospodărie?
— Cu regret, de chestiunile economice trebuie să mă ocup mai mult. Aşa e, autonomia financiară a liceului e un beneficiu.
— Cine dintre copiii dvs. a păşit pe urmele părinţilor?
— Fiica mai mare a făcut facultatea de economie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, locuişte în Chişinău, mezina studiază dreptul la aceeaşi universitate şi după absolvire vrea să lucreze în Ungheni sau Chişinău.
