Indignaţi, supăraţi, stresaţi – sunt doar unele din calificativele pe care le putem atribui moldovenilor în condiţiile de astăzi. Cum să nu ne indignăm de acţiunile politicienilor, care nicidecum nu îşi pot face loc la guvernare. Cum să fim mulţumiţi dacă nimeni nu se face vinovat de deprecierea leului. Cum să nu fim stresaţi când la câţiva kilometri de hotarele ţării, în statul vecin, se duc lupte crâncene. Cu toate acestea, rezistăm, muncim, învăţăm…
Apropo, despre învăţământ. Cică, în Suedia, părinţii nu cunosc programul şcolar al copilului lor. În unele şcoli copiii nu stau în bănci, pentru ei este o plăcere să înveţe, după absolvirea ciclului gimnazial fiecare cântă la un instrument muzical… Şirul poate fi continuat, căci navigând pe internet nu vei găsi niciun ecou negativ despre învăţămâtul suedez.
Nu vreau să plec nici în Suedia, nici în Anglia, nici în Franţa. Vreau ca toate aceste metode de învăţare să le avem acasă, la noi în şcoală. Şi dacă acolo părinţii habar nu au de curriculum, atunci ai noștri părinţi la sfârşitul anului de studii pot fi promovaţi uşor în următoarea clasă. Ştim să rezolvăm exerciţii şi probleme cu fracţii zecimale, ştim pe de rost toate poeziile în limba rusă, să facem comentarii şi să desenăm harta luptelor din Egipt. Aici mă refer la părinţii responsabili, care îşi doresc ca ai lor copii să îşi clădească un viitor şi să crească, în primul rând, oameni.
Dar să o luăm încet. Surpriza porneşte de la arta plastică – obiect simplu, frumos şi s-ar părea că trebuie să fie îndrăgit de copii. Doar că unii profesori obişnuiesc să dea teme pentru acasă. Cum aşa? Oare nu îndrumaţi de profesor elevii trebuie să amestece culorile, să facă forma unui obiect sau să deseneze o lebădă pe apă? Cum să cunoască ei toate secretele picturii, dacă nimeni nu le-a arătat, nu le-a spus, nu le-a explicat? Nu ar fi mai corect ca desenul să fie încheiat până la sfârşitul orei, şi nu acasă de mama sau tata?
Dar ce se întâmplă la ora tehnologică? Fetiţele noastre, în secolul XXI, încă mai împletesc ciorapi de lână şi fulare, iar băieţii cioplesc din lemn funduri şi linguri? Pentru ce? Oare nu sunt lucruri mai frumoase de făcut? Accesaţi internetul, dragi profesori, o să vedeţi câte lucruri se poate de făcut la aceste lecții minunate, care pot fi transformate în ore de relaxare.
M-a încântat un fapt pe care l-am descoperit la copiii suedezi: pentru elevii clasei I nu există acea zi pompoasă de 1 septembrie, pe care am botezat-o ziua cunoştinţelor. Nu fac din aceasta un eveniment monden, cu careu, părinţi, vecini, bunici, feţe bisericeşti, poliţişti, pompieri sau politicieni. E o zi banală, în care copiii sunt rugaţi să nu vină la patru ace, ci cu un fruct în geantă, ca să-l servească și pe noul coleg, cu haine de schimb pentru ca să se poată juca în curte, ca mai apoi să primească câte o îngheţată şi să înceapă să îndrăgească cea mai importantă ocupaţie din viaţa lor – învăţătura.
