La sfârșitul anului 1916, două treimi din teritoriul Țării intrase sub ocupație străină. Readus la teritoriul Moldovei (nici acela în întregime) statul român și-a păstrat existența, pregătindu-se pentru o nouă rezistență.
În împrejurări grave pentru destinul neamului orașul Iași a devenit – în urma refugiului – capitala statului român și centrul ”rezistenței până la capăt”. Prin rezistența eroică de la Mărăști – Mărășești – Oituz a menținut ființa statului român, nucleul în jurul căruia au gravitat forțele de eliberare națională.
Pentru guvernul României de atunci, aflat la Iași, situația s-a complicat prin dezorganizarea armatei ruse și provocarea de violențe, îndeosebi în spațiul basarabean. Partea mai conștientă a elitei politice naționale, indiferent de apartenența de partid, a căutat soluția de salvare a ținutului rupt de la Imperiul Rus – Basarabia. În întâmpinarea ei a venit factorul politic de la Iași, intensificându-se sprijinul la începutul anului 1918. În primele zile ale lui martie contactele unor fruntași basarabeni cu factorii politici și de cultură de primă intensitate de la Iași au devenit tot mai frecvente. Președintele Sfatului Țării, Ion Inculeț, și premierul Daniel Ciugureanu au purtat discuții cu privire la pretențiile teritoriale ale Ukrainei, în contextul apropierii momentului Unirii cu România.
În a doua jumătate a zilei de 27 martie/9 aprilie 1918, la Chișinău a avut loc ședința Sfatului Țării, care a adoptat hotărârea de Unire, hotărâre care a fost primită cu deosebită satisfacție de românii de pretutindeni. În vremuri grele, se realiza un pas important în înfăptuirea României întregite. Unirea Basarabiei cu Țara a stimulat lupta de eliberare a românilor aflați încă sub stăpânire străină (Bucovina, Ardealul, Banatul). La Iași ecoul a fost destul de puternic și molipsitor.
Prin însuflețite manifestații, Iașul a sărbătorit, la sfârșitul lui martie, Unirea Basarabiei cu Rămânia și a întâmpinat cu entuziasm delegația venită de la Chișinău, la 30 martie, spre a aduce la cunoștința publică a țării, a Regelui, faptul împlinit. La 3 aprilie Sfatul Țării alegea ca președinte pe Constantin Stere și se forma un nou Consiliu de Directori Generali condus de Petre Cazacu, în timp ce Ion Inculeț și Daniel Ciugureanu erau desemnați miniștri din partea Basarabiei în guvernul României.
Decretul regal dat la Iași la 9 aprilie pe baza hotărârii Sfatului Țării din 27 martie, consfințea:
”În numele poporului român și al regelui lui, M.S. Ferdinand I al României ia act de acest vot cvasiunanim și declară la rândul lui Basarabia unită cu România pe veci una și indivizibilă.
Promulgăm acest vot și această declarație și ordonăm să fie învestit cu sigiliul statului și publicat în Monitorul Oficial”.
Se realiza astfel un prim moment necesar în procesul de ratificare internă a unirii Basarabiei, parte componentă a realizării idealului național, în ansamblul său.
”Aici (la Iași), scria ziarul ”Mișcarea” din 16 decembrie 1918, pe pământul binecuvântat al Moldovei, în cetatea lui Ștefan cel Mare și a lui Cuza Vodă, Regele și Regina au trăit zilele cele mai grele, dar și cele mai mari din viața poporului român. În memoria lui Mihai Viteazul, în cetatea Unirii de la 1859 s-a pus temelia Unirii tuturor românilor…”.
În ziua de 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, Marea Adunare Națională adoptă declarația definitorie, Suveranii însoțiți de reprezentanți ai cercurilor politice conducătoare intrau în București. Populația a făcut o primire entuziastă armatei române și trupelor aliate. Orașul redevenea Capitala statului român, de data aceasta a României întregite.
”Istoria ne-a lăsat un trecut,
viitorul să-l creăm noi înșine…”,ne aminteșe Mihai Eminescu.
