Hepatita virală „A” este o infecţie antroponoză cauzată de virusul hepatic „A” şi se caracterizează prin afectarea ficatului cu evoluţie clinică benignă şi se manifestă clinic prin fenomene de intoxicaţie generală, dereglări ale tractului digestiv, îndeosebi ale funcţiei ficatului, cu sau fără apariţia icterului.
Pentru Republica Moldova, inclusiv raionul Ungheni, HV”A” se caracterizează printr-o sezonalitate de toamnă-iarnă, cu apogeul în lunile octombrie-noiembrie.
Începând cu luna august, anul curent, în localitatea Vulpești are loc activizarea procesului epidemic prin HV ”A”, înregistrându-se 3 cazuri de boala.
La 6 septembrie, din rezerva Ministerului Sănătății, raionului Ungheni i-au fost livrate 150 de doze de vaccin pentru imunizarea copiilor claselor I-V a Gimnaziului Mănoilești. Paralel cu masurile de profilaxie specificate (vaccinarea), este nevoie de a efectua necondiţionat măsurile de profilaxie nespecifică.
Virusul hepatic „A” posedă o rezistenţă sporită faţă de factorii mediului ambiant. În produsele alimentare virusul supraveţuieşte până la 1 an, la temperatura de +40C – câteva luni, la temperatura camerei – câteva săptămâni, în fecalii – până la 30 zile, în apă – 3-10 luni. Este rezistent la mediu acid, alcalin, la eter şi cloroform. În schimb poate fi distrus prin expunerea la razele ultraviolete, prin autoclavare (1 minut), fierbere timp de 5 minute, la temperatura de 800C – 10 minute. Sub influenţa formalinei (1:4000) se inactivează după 72 ore, iar la acţiunea clorului, după 30 minute.
Hepatita virală „A” se caracterizează printr-o răspîndire ubicuitară şi practic se înregistrează pe toate continentele globului pământesc. Este considerată o infecţie, nivelul de răspîndire a cărei depinde de o vastă gamă de factori naturali, biologici şi în special sociali.
Dat fiind faptul, că la persoanele care au suportat boala se formează o imunitate protectivă de lungă durată (practic pe toată viaţa), morbiditatea se înregistrează preponderent la copiii de vârsta preşcolară, preuniversitară, rar la adolescenţi şi mai rar la persoanele adulte care pe parcursul vieţii au făcut boală şi au imunitate. Ca sursă de infecţie poate servi atât omul bolnav, cu diferite forme ale bolii (icterică, antieterică, frustă, subclinică şi inaparentă), cât şi omul aparent sănătos, dar infectat. Omul bolnav, ca sursă de infecţie este foarte periculos în perioada de prodromă şi pe parcursul a 5-6 zile a perioadei icterice, după ce semnificaţia epidemiologică a lui brusc se reduce. Din rândul persoanelor aparent sănătoase, ca sursă de infecţie pot servi cele aflate în ultimele 7-10 zile a perioadei de incubaţie şi persoanelor care au fost în contact cu omul bolnav, dar nu fac boală. În cazul HV”A”, nu există portaj cronic al virusului, de aceea convalescentul tardiv şi persoana care a suportat boala în trecut, nu poate servi ca sursă de infecţie.
Dintre fluidele fiziologice potenţial infectate, primul loc îl ocupă materiile fecale ale omului bolnav sau aparent sănătos, dar infectat. Virusul poate fi depistat şi în secretele maso-faringiale şi vaginale, dar nu au o importanţă semnificativă în răspîndirea infecţiei. Mecanismul de transmitere a HV”A” este predominat fecal-oral, virusul eliminându-se cu materiile fecale. Ca factori de transmitere a infecţiei servesc mâinile murdare, produsele alimentare, apa potabilă, utilajul de uz casnic, muştele sinantrope, unele biote maritime (stridii, midii, scoci, crivete etc.).
HV”A” debutează, de regulă, acut, după perioada de incubaţie care variază între 7 şi 50 zile, mai frecvent 15-30 zile. În evoluţia formei icterice se disting perioadele: de incubaţie, preicterică, icterică şi de convalescenţă.
În perioada preicterică se întâlnesc sindromul dispeptic, gripal, pseudogripal, de intoxicaţie, astemo-vegetativ şi mixt sau combinat. Această perioadă durează 3-7 zile şi se termină odată cu apariţia subicterului pe mucoase sau sclere.
Cu 1-2 zile înainte de apariţia icterului urina capătă o culoare brună, iar scaunul, o culoare surie. În această perioadă la toţi bolnavii se determină ficatul mărit în volum, iar la o parte din ei şi splina. De menţionat, că anume în această perioadă bolnavii prezintă din puncte de vedere epidemiologic cel mai mare pericol pentru persoanele înconjurătoare.
Perioada icterică debutează cu apariţia icterului iniţial pe mucoase, sclere, apoi pe piele. După apariţia icterului în formele uşoare ale maladiei, unele semne clinice care se întâlnesc în perioada preicterică, se diminuează sau dispar. La pacienţi dispar greaţa, voma, apare pofta de mâncare, se normalizează temperatura.
În formele grave, icterul poate deveni intens, iar semnele dispeptice şi de intoxicaţie se mai păstrează încă câteva zile. Perioada icterică durează în medie 7-15 zile. Sfârşitul perioadei icterice se caracterizează prin diminuarea şi dispariţia simptomelor, inclusiv prin micşorarea ficatului în volum, a intensităţii icterului şi indicilor de laborator. În perioada icterică scaunul rămâne acholic, iar urina – hipercromă. În această perioadă se afectează şi sistemul nervos sub forma unor simptome psihice de ordin general prurit cutanat moderat.
Perioada de convalescenţă se caracterizează prin dispariţia completă a icterului, revenirea ficatului şi splinei la dimensiuni normale, normalizarea culorii scaunului şi a urinei, recâştigarea treptată a puterii fizice. Dispariţia simptomelor clinice precedă normalizarea indicilor biochimici şi mai ales a modificărilor histomorfologice în ficat. Luând în consideraţie modificările din ficat, perioada de convalescenţă necesită supravegherea atât clinică cât şi de laborator a convalescenţilor, timp de 3 luni, uneori şi mai îndelungat.
Diagnosticul de HV”A” se stabileşte în baza semnelor clinice şi de laborator, inclusiv determinarea markerilor specifici. Bolnavii se tratează numai în condiţii de staţionar. Criteriile de vindecare completă sunt normalizarea stării generale, a dimensiunilor ficatului şi splinei, valorilor bilirubinei, transaminazelor şi probei cu timol. Forme cronice de HV”A” nu se înregistrează.
Măsurile profilactice de bază pentru prevenirea HV ”A” sunt celșe sanitaro-igienice şi antiepidemice îndreptate spre întreruperea mecanismului fecal-oral de transmitere a agentului patogen: asigurarea populaţiei cu apă potabilă garantată, produse alimentare sigure din punct de vedere epidemiologic; crearea condiţiilor pentru producerea, transportarea, păstrarea şi realizarea produselor alimentare; respectarea permanentă a normelor şi regulilor sanitaro-tehnice şi igienice la obiectivele economiei naționale, inclusiv cele de comerţ, industria alimentară, alimentaţie publică a regimului antiepidemic în instituţiile preşcolare şi preuniversitare; respectarea igienei personale şi educaţia pentru sănătate a populaţiei.
