În anii 90, când toți își puneau mari speranțe în renașterea națională, la Mînzătești, sat din componența comunei Hîrcești, se închide grădinița și încetișor, pe neprins de veste, s-a închis și școala. După care a urmat oficiul poștal, magazinul… Totul parcă ar fi fost scris pe o listă. O listă care a pus și pune Mînzătești-ul la condamnare.
Condamnat să fie uitat, să fie șters poate de pe fața pământului și implicit de pe harta micei țări – Republica Moldova. Din figurele proeminente ale unei comunități, care o ține vie, a rămas preotul, care e de azi pe mâine, și directorul căminului cultural, care e pensionar și nu știe când și cum îl vor lăsa puterile.
Acum, se gândește directorul, depinde pe mâna cui va ajunge căminul cultural. Dacă va fi un om căruia să-i pese, atunci clădirea se va păstra, dacă nu, atunci se va întâmpla ca și în alte sate din Moldova, unde aceste sedii au ajuns mormane de moluz sau una cu pământul încât generația de azi nici nu mai știe că anterior în localitatea lor a fost și așa ceva.
Oamenii din acel sat de pe valea râului Cula au ajuns să se întrebe, și e o întrebare care e rostită de prea mulți moldoveni, dacă ei mai trăiesc. Dacă ei mai sunt pe agenda statului Republice Moldova sau au rămas singuri în fața sorții. Singuri să se descurce cum pot când sunt bolnavi, singuri să se descurce dacă le lipsește o pâine pe masă… Singuri într-o țară în care ei devin vii și luați în seamă doar în preajma alegerilor sau poate nici chiar atunci, pentru că drumurile sunt de proastă calitate și riscă oamenii cu cravată să-și strice autoturismele donate de părinți pensionari.
Și în toată această singurătate, și în toată această tristețe, și în tot acest tablou sumbru, există o licărire de speranță. Locuitorii de aici luptă să mai aibă dreptul la ea. Se agață, pentru că e vorba de copii, care au menirea pe pământ de a ne spune că nu e totul pierdut, că mai au șansa de a nu merge peste hotare decât căminul lor. E vorba de Formația Folclorică ”Codreanca”, formație model, constituită din copii. Ei sunt speranța părinților și a bătrânilor că satul lor mai are viitor.
Cu ideea lui Popa și cu sârguința lui Munteanu azi activează Codreanca
Povestea formației am aflat-o de la Vasile Munteanu, director la căminul cultural Mînzătești și conducătorul artistic al formației. „Au evoluat la noi Codrenii, ei sunt atestați înaintea noastră mi se pare că de prin 2005, și profesorul de muzică de la fostul gimnaziu Mânzătești, regretatul Ion Popa, mi-a spus că avem copii buni care ar putea să se regăsească într-un ansamblu. A fost o provocare pentru mine. Am stat sub ferestrele școlii și chiar i-am ascultat pe acei copii la lecțiile de muzică. Atunci m-am dus la primărie și le-am propus autorităților de atunci să formăm un asemenea colectiv, o formație model – lucru care era total necunoscut pentru mine, dar doream să fac un lucru frumos. Au fost de acord. Am mers la Secția Cultură ca să trecem atestarea, dar, sincer, nu știam ce înseamnă asta. Am fost sfătuit ce să fac și cum să fac și în martie 2006 am urcat pe scena Palatului de Cultură Ungheni ca să trecem atestarea. Țin minte că la acea primă atestare spectatorii nu s-au uitat la copii, dar la Vasile Munteanu, care era pe post de toboșar (se râde). Dar juriul a văzut ceva că am trecut cu brio atestarea” răsfoiește printre amintiri conducătorul formației. Conform spuselor sale Atestarea constă în menirea unei formații folclorice – promovarea obiceiurilor și tradițiilor. Facem un spectacol anume cu un asemenea obicei specific localității. Neapărat trebuie să fie toți membrii formației.
De ce Codreanca?
Atunci în 2006 ne-am adunat în cancelaria școlii și ne-am dat fiecare cu părerea până am ajuns la Codreanca. Chiar dacă la început mi s-a spus că mai este în țară formația de dansuri sportive „Codreanca”. Eu le-am zis că pe noi ne vor cunoaște doar raionul Ungheni, dar peste ani ne-au cunoscut și chișinăuienii, și chiar peste Prut, dar cred eu că nu ne încurcăm noi cu membrii de la celălalt colectiv, mai degrabă ne completăm făcând lucruri frumoase pentru cultura națională. Codreanca i-am zis pentru că sună bine și e mai aproape de ceva care semnifică și copilărie, dar și ce ne reprezintă pe noi ca regiune.
De unde vă completați repertoriul?
Puteți să scrieți sau puteți să nu scrieți – parcă noi colectăm folclorul, parcă îi dăm importanță, dar în multe cazuri noi îl schimonosim. De exemplu, obiceiul de a îngropa păpușa. Să vedeți aici un paradox- – îngropatul păpușii, este o doamnă la noi la Mînzătești, de la ea am cules niște cântece, vreo 30, și cum ne-a povestit ea eu așa l-am pus în scenă la care specialiștii în cultură mi-au replicat că e vorba de obiceiul Caloianul, dar așa mi-a dat acea femeie de 85 de ani obiceiul și așa eu l-am pus în scenă. Deci, trebuie să valorificăm ceea ce bătrânii ne dau/ prezintă și eu cred că acesta e folclorul. V-ați dat seama că încercăm să avem un repertoriu cât mai autentic, care reprezintă zona noastră.
Membrii formației model „Codreanca”
De la începuturi formația a numărat 20 de copii. De-a lungul anilor am reușit să menținem această cifră. Acum chiar membrii formației sunt pici, dar când în zona noastră mai activaun liceu, atunci erau membri până în clasa a XII-a. Unele fete care învățau la Ungheni, Chișinău veneau la repetiții. Din păcate, acum nu ajung nici până în clasa a IX-a că nu mai doresc să vină la repetiții. Le este prea jenă ca să mai urce pe scenă, se maturizează prea repede. Dacă e să vorbim de interesul manifestat este dorința ca ei, copiii, să vină să fie membri ai formației, pentru că nu am doar copii din satul Mînzătești, ci din 5 satele din zona Cula (2 – Drujba, Hîrcești – 3, Sinești-5, restul sunt din Mînzătești). Am mai primit sfaturi ca să nu ridic vocea la ei, dar așa felul meu de a fi. Și copiii mă cunosc și vin la repetiții, pentru că ei simt care om e rău din fire.
Au fost momente însă când am zis că ridic mâinile și mă dau bătut
Nu îi este ușor lui Vasile Munteanu să mențină formația. Ne spune el că au fost momente când și-a zis că ridică mâinile și se dă bătut. Un asemenea moment a fost și în primăvara anului 2022. Dar tot timpul cei care îl întorc sau îl fac să-și schimbe părerea, decizia sunt copiii și dragostea pentru muzică. De mic cântă și va continua să cânte. Conducătorul formației ne mai precizează că anterior mai primea ajutor de la școală măcar, acum nu prea are de nicăieri, dar cu bunul Dumnezeu merg înainte. „La ziua mea de naștere, neștiind că anume e în acea zi de repetiții, au cântat 15 cântece foarte bine. Lucru care m-a făcut foarte fericit și chiar le-am spus că am primit cel mai frumos cadou”.
Notă: Satul Mînzătești numără 250 oameni, „de la cel cu țâța în gură și până la cel cu barba sură”, după cum s-a exprimat Vasile Munteanu. Ion Basoc, șeful COOP Pîrlița, într-o discuție recentă pe care am avut-o, ne-a asigurat că în curând magazinul de aici se va redeschide. Să sperăm și noi.
