La 2 iulie 1940 a avut loc o ședință a Biroului Politic al CC al PC(b), unde s-a luat în dezbatere ”Problemele CC al PC(b) din Ucraina”. De ce problemele Ucrainei? Din aceeași cauză că și în nota ultimativă (26 iunie 1940) către România se spune despre populația preponderent ucraineană în Basarabia. Se urmărea și de această dată scopul de a păstra statutul de republică autonomă în cadrul Ucrainei. Biroul Politic a permis CC al PC(b) din Ucraina să numească în județele Basarabiei și în județul Cernăuți membrii comitetelor executive și de partid județene. La 4 iulie CC al PC(b) al Ucrainei a determinat persoanele ce trebuiau să devină membri ai acestor comitete. Lista respectivă a fost prezentată Prezidiului Sovietului Suprem al Ucrainei, care a publicat-o din nume propriu. Din 75 de membri ai celor 9 comitete executive numai 4 erau români (moldoveni), dar niciun basarabean, iar din cei 52 de membri ai comitetelor județene de partid numai 2 erau români (moldoveni) și iarăși niciun basarabean. Nici măcar din comuniștii basarabeni, care erau circa 400 de persoane, dintre care 73 fiind de mare încredere, nu au fost luați în considerație. Așa a fost ignorată unica forță politică trădătoare – organizația comunistă basarabeană – care milita pentru instaurarea regimului comunist de tip rusesc.
Soarta de mai departe a Basarabiei și Bucovinei de Nord se hotăra în laboratoarele și cabinetele de partid de la Moscova și Kiev. Ziarul comuniștilor ”Pravda” scria în acele zile, că în urma unirii Basarabiei cu RASS Moldovenească (RASSM) din stânga Nistrului, noua Republică Moldovenească va avea 3,7 mln. de locuitori și un teritoriu mai mare ca cel al Belgiei, Olandei, Elveției. Dar Sovietul Comisarilor Norodnici al RASSM și Comitetul regional de partid au formulat o revendicare extrateritorială: unirea populației moldovenești din RASSM cu populația moldovenească din Basarabia care deja presupunea că o parte din Basarabia și Bucovina de Nord va fi inclusă în componența Ucrainei. La cererea Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, organele RASSM au răspuns ca din viitoarea RSS Moldovenească (RSSM) să fie excluse trei raioane (Balta, Codina, Pesceansk), care urmau să fie anexate Ucrainei. De asemenea, Bucovina de Nord, județul Akerman și Hotin să fie anexate Ucrainei. Județul Izmail, după părerea organelor RASSM, trebuia să fie inclus în componența viitoarei RSSM, deoarece majoritatea populației erau moldoveni.
De la Prezidiul Sovietului Suprem al Ucrainei au parvenit alte date ce se deosebeau de cele ale RASSM. În loc de trei raioane din RASSM, Ucraina cerea opt, de asemenea Bucovina de Nord, județele Hotin, Akerman și o parte din Izmail, inclusiv orașul Izmail. Aceste cerințe erau ”argumentate” prin falsificarea datelor recensământului românesc din 1927.
În județul Hotin moldovenii au fost indicați mai puțini ca ucrainenii, deoarece la ei au fost atribuiți și reprezentanții polonezilor, bielorușilor, în 90 de sate moldo-ucrainene populația în întregime a fost indicată numai ucraineană. Pentru a demonstra preponderența ucrainenilor în județul Izmail au fost indicați împreună rușii și ucrainenii și chiar după această ”operație” ei erau mai puțini – 34,7% – decât moldovenii care alcătuiau 37%. Pentru a ”argumenta” de ce Izmailul trebuie inclus în Ucraina se menționa: fiindcă orașul Izmail e populat numai de ucraineni, fiindcă bulgarii și găgăuzii sunt tot neamuri ”slave”.
Până la 2 august 1940, organele Ucrainei și RASSM nu ajunsese la o părere unică. Părerea basarabenilor nimeni nici nu o solicita. La 2 august la sesiunea Sovietului Suprem al URSS a fost adoptată legea despre formarea RSSM unionale și includerea în componența Ucrainei a Bucovinei de Nord, a județelor Hotin, Akerman și Izmail. La votarea legii au participat numai deputați din stânga Nistrului, iar din Basarabia – nimeni. 32 de basarabeni, cărora li s-a adus la cunoștință această lege aveau statutul de oaspeți, de aceea ei n-au fost admiși la votarea legii. Din fosta RASSM au fost incluse în noua republică unională numai 6 raioane: Camenca, Râbnița, Dubăsari, Grigoriopol, Slobozia și Tiraspol (astăzi luate și acestea), celelalte 8 fiind incluse în RSS Ucraineană, astfel fiind contopite teritoriile naționale, populația RSSM era de 2,7 milioane de oameni, în loc de 3,7, despre care scria ”Pravda” în iulie 1940, în loc de 50 mii kilometri pătrați – doar 33,7 mii.
Populația românească a fost împărțită între două republici – Ucraina și Moldova, fiind separată în mod artificial. Populația bulgară și găgăuză de la sudul Basarabiei de asemenea s-a pomenit în două formațiuni teritoriale. În octombrie 1940 au fost repatriați nemții din sudul Basarabiei și în satele rămase pustii au fost aduși ucrainenii din Volân, Sumî, Vinița, Cernigov ș.a., procedeu necuviincios, care trebuia să argumenteze preponderența ucrainenilor în sudul Basarabiei.
Spre final voi demonstra avizul comisiei Sovietului Suprem al RSS Moldova din 23 iunie 1990, că formarea din 2 august 1940 a RSSM a fost apreciată ca act nelegitim al URSS în baza următoarelor argumente: 1. Basarabia a fost anexată la URSS prin forță și amenințarea cu forța, reieșind din pactul Molotov-Ribbentrop; 2. Basarabenii n-au fost întrebați și n-au participat sub nicio formă la adoptarea legii din 2 august. 3. Legea din 2 august a însemnat dezmembrarea teritoriilor naționale românești (moldovenești) ale populației băștinașe între două state: RSS Ucraineană și RSS Moldovenească. 4. Sovietul Suprem al URSS, conform constituției unionale din 1936, nu avea dreptul să formeze o republică unională, ci doar s-o primească în componența URSS la adresarea ei, dacă era cazul.
La 4 noiembrie 1940 Prezidiul Sovietului Suprem al URSS a adoptat un decret prin care erau stabilite frontierele dintre Ucraina și Moldova în conformitate cu legea din 2 august. Populația moldovenească, care s-a pomenit în Ucraina, adopta hotărâri la adunările generale ale sătenilor, trimitea adresări, scrisori lui Stalin și altora cu rugămintea de a o trece în componența RSSM, dar ele n-au fost nici auzite, nici ascultate. Iată de unde pornesc în societatea moldovenească toate dificultățile de ordin politic, social-economic, lingvistic la toate nivelele în așa-numitul stat Republica Moldova.
Regimul totalitar-comunist existent în URSS a fost extins și asupra RSSM odată cu formarea ei. Ce a urmat, pentru cei care nu cunosc, să cunoască cu bun simț uman pentru cei care au avut de suferit. Politica de genocid care a însemnat exterminarea în masă a populației băștinașe, o emigrare care a atins cote mari (până la 250 de mii de oameni). Din primele zile ale instalării regimului comunist și până în iunie 1941 au fost arestate până la 6 mii de persoane plus rudele celor care au deținut funcții publice. Fără a fi condamnați, la 13 iunie 1941 au fost exilați în Siberia în locuri necunoscute, lăsând tot ce au agonisit o viață circa 55 mii de familii (25-30 de mii de persoane). Au urmat urgiile celui de-al Doilea Război Mondial, foametea, colectivizarea…
Dar cel mai grav a fost nimicirea conștiinței naționale, demnității umane, consecințele cărora se simt și se văd peste tot astăzi. Succesoarea RSSM, Republica Moldova, statul compromis pe toate domeniile de cei în care am avut încredere din naivitate și i-am ales în funcții înalte ale statului. Ei la televizor, și nu numai, ne zâmbesc viclean sau ne dau din deget – stați cuminți și nu vă uniți. Mă întreb și vă întreb: cât timp vom mai sta așa?
