ANATOL POPOVICI – un patriot desăvârșit
ANATOL POPOVICI s-a născut la 16 martie 1962 în satul Boghenii Vechi, raionul Ungheni, într-o familie de intelectuali, mama Nionila și tata Grigore.
În anul 1969 este înscris în clasa I a școlii medii Boghenii Vechi. În cei patru ani din treapta primară, prima învățătoare i-a fost mama sa, Nionila Popovici, anume ea l-a învățat să-și iubească țara și neamul, să fie respectuos, cinstit și bun cu toți.
La vârsta de 14 ani, Anatol rămâne orfan de tată. Și, deși familia era pe umerii mamei, copiii au primit o educație corectă și toți patru au făcut studii superioare. Anatol s-a maturizat înainte de vreme. Fiind cel mai mare, devine un exemplu pentru cei doi frați și o soră.
Setea de cunoștințe îl face să se înscrie, în anul 1982, la facultatea de drept a Universității de Stat din Moldova, pe care o absolvește în 1987 ca student eminent. A fost trimis cu îndreptare jurist la penitenciarul din Cricova, apoi la uzina „Mașini de calcul din Chișinău”.
După studii, Anatol Popovici își începe activitatea profesională în instituțiile penitenciare ca maistru controlor, iar mai târziu ca locțiitor al comandantului detașamentului pentru regim (sector ce se ocupă de securitatea, protecția și apărarea drepturilor condamnaților).
La 29 iunie 1990 a fost confirmat de către Parlamentul Republicii Moldova judecător în sectorul Ciocana al capitalei. În această calitate a fost un profesionist onest, incoruptibil, încercând să combată practica de fabricare a dosarelor la comenzi politice. Era o fire directă spunând lucrurilor pe nume, din care cauză a început să fie persecutat de unii angajați ai Ministerului Justiției, adepți ai vechiului regim totalitar.
Aceste fapte sunt confirmate de superiorii săi. Deseori își exprima dezacordul cu privire la aplicarea normelor discriminatorii de constrângere, dintre care și supravegherea administrativă a celor eliberați din detenție. El a intrat în vizorul conducerii, simțind asupra sa presiuni din partea acesteia. Înțelegând că e greu să lupți cu sistemul, pe lângă toate fiind împovărat de problemele de familie, a decis să-și dea demisia înaintând în acest sens un demers. Anatol Popovici a fost unicul judecător care s-a angajat printre primii în apărarea integrității teritoriale a Republicii Moldova, dând dovadă de bărbăție și spirit de sacrificiu. El a decedat în războiul din Transnistria.
La 16 iunie 1992, a plecat benevol să apere independența statului, iar peste patru zile a fost răpus de gloanțele inamice la Tighina. Gardiștii transnistreni i-au luat actele de identitate și nu l-au mai înmormântat. Mama lui a găsit cadavrul tocmai peste o lună.
A fost înmormântat la cimitirul central din Chișinău, alături de un alt erou, Gheorghe Cașu, și de mormântul autorului monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, sculptorul Alexandru Plămădeală. Judecătorul a fost decorat post-mortem cu ordinul „Ștefan cel Mare”.
În memoria lui au fost redenumite unele instituții de învățământ, străzi, plasate plăci comemorative. Astfel în anul 1992, fosta stradă Kramskaia din sectorul Botanica al orașului Chișinău a fost redenumită în strada Anatol Popovici.
Astăzi și la Soroca o stradă îi poartă numele. În decembrie 1992, Consiliul Orășenesc Soroca, examinând demersul comitetului executiv al secției raionale al F.P.C.D. și cererea familiei Tănase, a adoptat decizia nr. 12, cu privire la denumirea străzii Gherțen în Anatol Popovici.
Prin Decizia Consiliului Comunal Boghenii Noi cu nr. 5/12 din 1 august 2008 și în baza ordinului nr. 321 din 10 decembrie 2008 al Direcției Generale Învățământ, Tineret și Sport Ungheni, Gimnaziului Boghenii Noi i se conferă numele „Anatol Popovici”.
În anul 2010, prin decizia Consiliului Municipal Chișinău, Școlii primare nr. 12, sectorul Ciocana, str. Petru Zadnipru 2/4, i se conferă numele judecătorului Anatol Popovici.
Astfel aceste două instituții de învățământ, două lacrimi gemene: Gimnaziul Boghenii Noi și Școala primară nr. 12 din or. Chișinău îi vor purta veșnic amintirea judecătorului Anatol Popovici.
Anual, preotul Vladimir Childescu acordă celor mai buni elevi din Gimnaziul ,,Anatol Popovici” din satul de baștină bursa „Anatol Popovici”.
Anatol a fost un om de înaltă cultură. Avea un neînchipuit simț al datoriei, era un patriot desăvârșit, celor care nu înțelegeau sensul unirii cu frații de peste Prut el le spunea: „Vrea cineva sau nu vrea, fie că vor mânca sare, fie că vor mânca pietre, Unirea se va face, iar noi vom vorbi, nestingherit, românește”.
Anatol Popovici a fost un adevărat patriot. A fost un elev bun și student eminent la drept, soț exemplar și iubitor, un tată grijuliu și înțelept.
Moartea lui Anatol Popovici a răpit un bun specialist care ar fi putut contribui la edificarea statului de drept și un viitor lider național care ar fi condus destinele țării.
Biserica din Boghenii Vechi
Este un adevăr incontestabil faptul că biserica a fost, este şi va rămâne o instituţie fundamentală a satului moldovenesc. Boghenii Vechi împreună cu locuitorii lui au avut, dintotdeauna, un lăcaş sfânt unde se apropiau de Dumnezeu, locaş care a contribuit la păstrarea spiritualităţii neamului.
Această parohie, după datele oficiale, a fost creată în 1811, când s-a zidit prima biserică. De la început și până în 1933 a fost independentă și compusă dintr-un singur sat, iar în anul 1888 i s-a alipit satul Mircești, în 1907 – satul Boghenii Noi și în 1910 – satul Poiana, astfel formează o parohie foarte întinsă.
În anul 1811, la Bogheni, ținutul Iași, se construiește biserica cu hramul Sf. Arh. Mihail și Gavriil, „prin sârguința poporanilor, înzestrată cu podoabele, veșmintele și cărțile trebuincioase”. Era făcută din lemn, pe temelie de piatră, unsă cu lut, acoperită cu stuf. Iniţial, în biserica din lemn serviciul divin era oficiat în limba română în pofida politicii de rusificare.
Biserica de piatră a fost ridicată în anul 1866 nu departe de locul celei vechi, cu sârguința și cheltuiala enoriașilor. Este în formă de navă, compartimentată în pronaos, naos și altar, acoperită în două ape. Pe fațada dinspre apus se află un pridvor de lemn pe unde se face intrarea în sfântul locaș, construit în 1923. Clopotnița pătrată, cu acoperiș piramidal, se află pe un pandativ pătrat deasupra pronaosului. Pe parcursul anilor biserica a fost reparată de mai multe ori: în 1903, 1908, 1939, 1989. În anul 1894 a fost înregistrată școala parohială de pe lângă biserica din sat.
În fiecare parohie există un om care e al tuturor, care e chemat ca martor, ca sfătuitor și ca sfințitor, în cele mai solemne momente ale vieții omenești. Un om fără de care nici nu ne naștem, nici nu murim; care te primește de la sânul mamei și nu te părăsește decât la groapă, care binecuvântează sau sfințește leagănul, patul conjugal, năsălia morții și pecetluiește groapa. Acest om este PREOTUL. Pe parcursul istoriei biserica a avut următorii preoți:
Preotul Constatntin Tinica, 1811-1840. Preotul Teodor Vasile Mitreanu,1840-1845; Preotul Constantin Teodor Filipovici,1846-1888; Preotul Andrei Vasile Madan, 1891-1892.
Preotul Ignatie Constantin Fiodorov, 1894-1921. La 30 iunie 1894 a fost numit în funcție, iar la 10 iulie 1894 a devenit paroh. A mai fost învățător de religie la școala din sat. A decedat în ziua de 1 februarie 1921. În perioada respectivă dascăl la biserică a fost Șcraba Ioan.
Preotul Lozanu Serghei Constantin, 1921-1922. In perioada 1920-1921 a studiat la Universitatea din București, hirotonit preot pentru parohia Bogheni, la 1 aprilie 1921.
Preot Anatolie Feodorov, din iulie 1922 pană în septembrie 1927, absolvent al Seminarului Teologic (1919), fiul răposatului preot de la Bogheni, Ignatie Feodorov. În perioada respectivă cântăreț la biserică era Ștefan Maga.
Preotul Leonid Grimalschi, din octombrie 1927- 1929; Preotul Gavriil Remizovschi, născut la 13 iulie 1905 în familia unui harnic agricultor din satul Boghenii Vechi, județul Bălți. Între 1916 și 1920 a urmat Seminarul Teologic inferior, de la 1 septembrie 1929 slujește în satul de baștină Boghenii Vechi până la 1 octombrie 1932. Preotul Cuciurcă Eugeniu, 1932-1944.
Preotul Serghei Bartolomeu Doina, 1932–1963. S-a născut la 3 iunie 1910 în satul Chirileni, județul Bălți, 4 clase ale școlii primare, absolvent al Seminarului Teologic. Prin ordinul nr. 73 din 28.10.1945 a fost înscris de a sluji la biserica „Nașterea Domnului” din s. Sinești, r. Cornești, însă temporar i s-a permis să slujească din 1945 până în 1963 în satul Boighenii Vechi, în cei mai grei ani de existenţă a bisericii de aici. După sistarea activităţii bisericii din Bogheni, trece cu traiul la Corneşti, continuând să slujească în satul Coşcodeni. A decedat la 18 noiembrie 1974, fiind înmormântat pe partea sudică a bisericii din satul Cornești, alături de preoteasa Maria (1945-1982).
Ca rezultat al politicii promovate de așa-numiții ,,protectori ai creștinismului”, biserica din Boghenii Vechi a avut soarta majorității lăcașurilor sfinte din Republica Moldova în acea perioadă, fiind închisă în 1963.
Unul din motivele închiderii bisericii a fost faptul că autoritățile sovietice menționau că numărul enoriașilor care o frecventau este mic, astfel dorind să ne demonstreze o pretinsă scădere a religiozității populației. De asemenea se motiva că în localitatea din apropiere este biserică în care se oficiază servicii divine și este suficient pentru mai multe sate.
In mod intenționat, pentru a împiedica credincioșii din sat să meargă la biserica din satul Hârcești, sâmbăta și duminica, autoritățile locale organizau zile de muncă în folosul societății, numite „subotnice” și „voskresnice”. Motivând importanța muncilor agricole, colhoznicii erau impuși să lucreze duminica și în sărbători (chiar și în sărbători ca Paști, Paștile Blajinilor etc.). La înmormântarea oamenilor din sat era invitat preotul Teodor Papuc din satul Hârcești și preotul Anton din satul Sipoteni, însă și acesta efectua serviciul religios doar acasă fără ca să însoțească cortegiul funerar până la cimitir.
După prăbușirea Uniunii Sovietice, când mișcarea de eliberare națională ia avânt, iar procesul de renaștere a identității românești a luat amploare, Biserica începe să-și manifeste liber activitatea. Cea din satul Boghenii Vechi nu a făcut excepție de la această regulă, astfel că în anul 1990 și-a început activitatea, după o perioadă îndelungată. Primul preot al bisericii de la redeschidere a fost Gheorghe Izbeșciuc, după el a urmat preotul Mihail Fluieraru. În perioada 1992-1998 preot al bisericii a fost Vasile Diaconu, născut la 06.09.1960.
Din anul 1998 până în prezent, parohul bisericii din Boghenii Vechi este protoiereul Vladimir Childescu, născut în satul Blindești, raionul Ungheni. Părintele Vladimir are reputația unui om modest, plin de evlavie și blajinătate creștinească.
Se cunoaște că Mitropolia Basarabiei a fost desființată de regimul sovietic în anul 1944, însă prin actul de la 19 decembrie 1992 al Sinodului Patriarhiei Române se recunoaște reactivarea Mitropoliei Basarabiei, autonomă și de stil vechi, cu reședința la Chișinău, în care se spune: „Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârșește un act sfânt de adevăr și dreptate, care reîntregește plinătatea comuniunii de credință strămoșească și gândire românească”. Astfel în anul 2006 după adunarea consiliului bisericesc, parohia a aderat la Mitropolia Basarabiei.
În toate timpurile biserica din Bogheni s-a bucurat de creștini adevărați și de oameni de mare generozitate. Adunați în jurul preoților, ei își aduc aminte numele celor care au lucrat pentru propășirea credinței.
