„…Premierul Maia Sandu a fost „împușcată”, ca din mitralieră, cu 13 întrebări bine țintite, în timp de șase minute. Maia Sandu a rezistat, dar nu fără probleme și nu fără pierderi de imagine. Se cer o serie de constatări și întrebări…”
—
În marja evenimentului de decernare a Premiilor Naționale, care a avut loc acum două zile, am avut parte de un fenomen mediatic, și nu doar mediatic, care necesită o atenție specială. Premierul Maia Sandu a fost invitată în holul Palatului Republicii pentru declarații de presă, cum se face de obicei. Doar că ceea ce s-a produs ulterior a ieșit din standardele obișnuitului. Din înregistrările on-line putem deduce că la acea conferință de presă improvizată au participat reprezentanții a nu mai puțin de șapte organe de presă, după numărul de microfoane care apar în imagine. Au urmat 13 întrebări fulger, expuse, timp de 6 minute, de către o singură reporteră, reprezentantă a Publika TV, probabil, și a întregului media-holding care se spune că este apropiat fostului partid de guvernământ, Partidul Democrat din Moldova. Cele 13 întrebări au fost grupate strict în trei categorii, toate nefavorabile imaginii premierului și Blocului ACUM, inclusiv după cum au fost formulate și după contextul temelor abordate: 7 despre vizita recentă a ministrului rus al apărării, 4 despre eventuala vizită la Moscova a Maiei Sandu, 1 despre „sala goală” în care au fost înmânate cele mai importante premii ale țării. Din înregistrarea disponibilă nu se înțelege deslușit despre ce a fost prima întrebare, dar este clar că a fost adresată de aceeași reporteră.
Reportera de la Publika TV a lăsat impresie profesională bună, în sensul în care a știut ce vrea, a venit cu temele de acasă făcute, indiferent, dacă și-a făcut conspectul personal sau a fost „ajutată” de cineva, eventual, din afara redacției, a fost coerentă, a fost insistentă, reluând întrebările, când a simțit că nu și-a atins scopul din prima. Totodată, și-a ales din timp și o poziție strategică, astfel ca obiectivele tuturor camerelor să fie concentrate asupra ei și a Maiei Sandu, în mod special..
Maia Sandu a rezistat „stoic” întrebărilor-atacuri, dar a putut dirija situația doar o singură dată, la început, când și-a putut permite să vorbească despre evenimentul propriu-zis, pentru care s-au cheltuit atâtea resurse de tot felul și de la care Guvernul a așteptat, în mod firesc, anumite dividende mediatice, dacă nu și sociale importante. După toate, Maia Sandu a simțit imediat că este încolțită, a depus tot efortul să nu lase impresie proastă, într-un moment, a solicitat „ajutorul” de la ceilalți jurnaliști prezenți, îndemnându-i să pună întrebări la tema evenimentului. Dar în zadar…
S-a creat impresia că premierul Maia Sandu a fost „împușcată”, ca din mitralieră, cu 13 întrebări bine țintite, în timp de șase minute: câte mai mult de 2 întrebări pe minut. Maia Sandu a rezistat, dar nu fără probleme și nu fără pierderi de imagine. Probabil, tabloul descris necesită anumite constatări și clarificări…
De exemplu, putem constata, că PDM continuă și după ce a plecat de la guvernare să aibă o politică media activă sau chiar „agresivă”, după cum a recunoscut anterior ex-premierul Pavel Filip, președintele interimar al formațiunii. PDM continuă să mizeze mult pe propriile organe de presă, pe cele apropiate și pe cele afiliate, iar aceasta înseamnă că formațiunea continuă să investească mult în presă, inclusiv financiar. În caz contrar, „media-holdingul”, nucleul și structurile care îl înconjoară neoficial, s-ar fi destrămat ca un castel din cărți de jucat și asta specialiștii în domeniu ar fi simțit neapărat. Aflat în opoziție, PDM a pierdut posibilitatea să atace și să restricționeze obraznic, „agresiv” activitatea presei „neprietene”, dar această „pierdere” i se poate întoarce în avantaj, pentru că simpatiile publicului și a consumatorilor de media, de regulă, sunt mai mult de partea opozițiilor decât a guvernărilor.
Întrebarea este dacă actuala guvernare, în special blocul ACUM, înțelege cu cine se află în luptă pentru „inimile, sufletele, mințile și voturile cetățenilor”, pentru „dezoligarhizarea și decapturarea statului”, dacă are o politică mediatică pe potrivă și un staff care să nu fi admis crearea unei situații descrise mai sus, sau, cel puțin, să nu permită repetarea acesteia pe viitor, cu implicarea premierului, dar și a altor reprezentanți importanți ai Guvernului?
Poate ar fi vreo întrebare și pentru colegii jurnaliști, martori la acel act, planificat să se transforme în biblica „ucidere a pruncilor”… Dar poate că e mai bine să și-o pună fiecare dintre colegii de breaslă?…
