
Un elev din clasa a VI-a de la Liceul „Vasile Alecsandri” din Ungheni a nimerit în accident, lângă indicatorul care anunţă şoferii despre trecerea de pietoni. Totul s-a întâmplat sub ochii colegilor şi ai profesoarei de educaţie fizică. Spre fericire, copilul nu a suferit traumatisme grave, a fost accidentat la picior. A tras însă o sperietură zdravănă. La scurt timp, a fost transportat la Spital Raional Ungheni pentru a fi investigată minuţios.
Şoferul implicat în accident, Sergiu Climişin, conduce automobilul Direcţiei Finanţe. El spune că se deplasa cu o viteză de vreo 10 km per ora şi din senin copilul a apărut în faţa automobilului, atunci dânsul a frânat brusc. Piciorul elevului a fost prins sub roată. „Dânsul era cu spatele spre drum, alerga şi nu a luat în calcul faptul că se află în stradă”, a spus şi Constantin Fuior, pasagerul din automobilul respectiv, şeful Secţiei construcţiii, gospodărie comunală şi drumuri, din cadrul Consiliului Raional Ungheni.
Pe de altă parte Lidia Covali, directoarea liceului, a menţionat că şoferul trebuia să fie prudent şi că pe stradă există marcajul care atenţionează conducătorii auto despre trecerea de pietoni, despre faptul că în preajmă este o şcoală, iar viteza maximă permisă este 30 km/oră. Cei prezenţi la locul accidentului mai afirmă că vina o poartă şi marcajul stradal, efectuat greşit. Trecerea de pietoni duce direct pe gazon.
Poliţiştii au venit la faţa locului, au analizat circumstanţele producerii accidentului, au intervievat martorii, iar rezultatele anchetei, precum şi dacă şoferul va fi găsit vinovat, vor fi anunţate ulterior.
