Locuiesc în Germania de 14 ani. Veţi întreba, trăiesc bine aici? Voi răspunde: bine. Dar voi mai spune că mi-i dor de Ungheni, deseori îmi amintesc de rude şi prieteni. Când vin acasă – eu tot mai spun „acasă”, cu toate că pe urmă tot acasă, în Germania, zbor – mulţi mă întreabă dacă are rost să pleci de aici, din Moldova. M-a schimbat viaţa într-o ţară prosperă?
Iată de ce am decis să-mi împărtăşesc gândurile în această privinţă. Are rost să pleci? La această întrebare nu va răspunde nimeni concret. Soţul meu a hotărât să plece, eu mă împotriveam, dar am fost nevoită să mă învoiesc de dragul copiilor.
Acum mă gândesc că plecarea nu e în stare să schimbe omul în mod cardinal, poate doar unele deprinderi ale lui, opinia în privinţa unor lucruri obişnuite. Dar la întrebarea: de ce unora le este mai uşor să se integreze în societate, iar altora mai greu, pot răspunde folosind experienţa altora. Mi se pare că totul e legat de ceea ce a avut omul în viaţa ”precedentă” (de exemplu, în ţara sa). Eu, bunăoară, am avut un loc bun de muncă, prieteni şi nu doream să schimb ceva. Dar cel mai important, în opinia mea, e că am relaţii foarte strânse cu familia. Am o familie trainică şi unită, sufăr dacă părinţii şi sora nu sunt alături. Mi se pare că legăturile familiale sunt unul din factorii principali. În aceeaşi situaţie se află cunoscuta mea de aici – ea simte apatie şi nedorinţa de a se asimila, a învăţa limba şi a-şi căuta un loc de muncă, pentru că a lăsat în Ucraina o familie mare, fraţii şi surorile în permanenţă o trag înapoi, o cheamă. Ea are unde se întoarce, fiindcă părinţii ei au o afacere bună. De aceea nu vede care e rostul să stea aici, nu găseşte puteri să ia viaţa de la capăt, să înveţe limba şi să trăiască din alocaţia socială în timp ce-şi caută ceva de lucru. Aceste lucruri te distrug foarte mult.
Desigur, unii pot spune că nu se poate să pui în prim-plan familia. Dar mai degrabă vor spune aşa ceva cei care în familie au relaţii nu prea bune, dar nu putem nega că acest fapt influenţează asupra oamenilor. Aşa s-a întâmplat cu alte două cunoştinţe de ale mele. Una nu avea perspective într-un sătuc moldovenesc, alta – tot aşa, nici prieteni nu avea prea mulţi, părinţii erau divorţaţi şi se ocupau de viaţa personală. Ea a venit în Germania şi deloc nu duce dorul patriei, nu o trage nimic înapoi. Pe când eu, după trei luni de la plecarea de acasă şi conversaţii cu mama doar pe skype, încep să cad în depresie. După părerea mea, uşurinţa cu care te adaptezi la un loc nou depinde de ceea cea a avut omul la locul vechi.
