Abraham Lincoln, unul dintre președinții SUA, cunoscut ca fiind un aprig luptător cu sclavia, a afirmat: „Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine”. Totuși, ce sunt oare drepturile omului? Ce reprezintă ele, când și de ce au apărut și care este menirea lor? Sunt sigură că mulți dintre noi își pun aceste întrebări, mai ales în contextul situației politice și sociale cu care ne confruntăm.
De fapt, răspunsul este simplu. În dicționare drepturile omului sunt definite ca „drepturile proprii tuturor oamenilor, care îi protejează pe aceștia de eventualele abuzuri ale statului și care sunt etern valabile, neputând fi limitate de nici un stat”. Drepturile omului sunt înnăscute și inalienabile.
Adică, drepturile omului reprezintă un ansamblu de libertăți individuale pe care le primim încă de la naștere și care nu trebuie să ni se încalce. Ca să ajungem astăzi să ne bucurăm de drepturi depline, au fost nevoie de sute și chiar mii de ani de străduință și efort. Drepturile omului în Antichitate erau un subiect tabu. Putem doar să ne imaginăm care era situația oamenilor lipsiți de libertate. Atunci liberi era doar cel ce era bogat și influent. Restul oamenilor sufereau din cauza sărăciei și sclaviei. Totuși, odată cu trecerea timpului, odată cu îmbunătățirea condițiilor de trai și schimbareai mentalității, oamenii au început să conștientizeze faptul că au nevoie de niște legi care să le permită să viețuiască în pace și armonie. Putem menționa aici apariția Codului de legi al lui Hammurabi și ideile filozofilor Platon și Aristotel. Aceștia au reușit să revoluționeze gândirea oamenilor și i-au făcut să înțeleagă că „prin natură oamenii nu se deosebesc cu nimic, numai prin lege devine cineva sclav ori liber’’(Platon).
Evul Mediu a venit cu noi schimbări în ce privește drepturile omului. Îi putem menționa aici pe iluminiștii J.J.Rousseau și Montesquieu, care au introdus ideea că legile sunt raporturi absolute necesare pentru societatea umană.
Istoria însă și-a urmat cursul ei. De-a lungul timpului, omenirea s-a confruntat cu războaie îngrozitoare în care a curs sânge nevinovat. Vorbim aici de revoluția franceză, care a fost una sângeroasă și cu pierderi umane considerabile. În urma evenimentelor din anul 1789, în Franța a fost adoptată „Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului’’. Aceasta a devenit carta fundamentală prin care s-au pus bazele democrației moderne.
Declarația respectivă este urmată de apariția, după cele două războaie mondiale, „Declarației Universale a Drepturilor Omului” (1948). Acest act a devenit cu timpul un document de referință care a fost adoptat de majoritatea statelor lumii. Declarația respectivă garantează drepturi civile, politice, economice, sociale etc.
Ca documente de o valoare incontestabilă mai putem menționa „Convenția Europeană a Drepturilor Omului”(1953) și „Convenția asupra Drepturilor Copilului”(1989) – acte care apără drepturile și libertățile fundamentale ale omului și copilului.
Trăim în secolul XXI și avem astăzi atâtea documente care ne garantează libertățile. Ne dăm totuși seama că situația este cu totul alta. Da, există state în care drepturile omului sunt sfinte și se respectă cu rigoare. Însă există și țări în care situația nu este deloc îmbucurătoare.
Cu toții credem că Gulag-urile au existat doar în Germania și URSS, și că acestea sunt de domeniul trecutului, însă ne înșelăm. Acestea încă există în Coreea de Nord, acolo unde statul este condus în mod tiranic și unde viața cetățenilor este monitorizată în detalii.
Am rămas îngrozită când am citit că oamenii care sunt suspectați de crime împotriva regimului, dispar peste noapte și sunt deportați în Gulag-ul Nord Coreean, unde sunt supuși la munci îngrozitoare. Am fost șocată să aflu că coreenii sunt deseori torturați, li se încalcă dreptul la opinia proprie și sunt obligați să îl preamărească pe președintele statului. Putem doar să ne imaginăm condițiile îngrozitoare în care își duce existența această națiune.
Acesta însă nu este un caz unic în lume.
O situație mai puțin dificilă, dar totuși complicată, este și în Cuba, stat în care Partidul Comunist este unicul oficial și în care nu există opoziție. Aici, oamenilor le sunt limitate drepturile la asociere, la opinie, aceștia nu au libertatea de a face o afacere proprie și nu dispun de presă liberă.
Pe lângă acestea, mai sunt încă multe alte cazuri de încălcare a libertăților omului în lume. Putem menționa că Iranul permite comerțul cu organe pentru transplanturi. Belarusul este unica țară din Europa în care se mai aplică pedeapsa cu moartea, iar în Filipine nu sunt recunoscute divorțurile, etc.
Acestea sunt probleme acute ale societății, însă consider că ele nu ar apărea dacă societatea ar conștientiza faptul că drepturile fiecăruia trebuie să fie respectate și protejate.
De fapt, ce este o societate?
După spusele dramaturgului norvegian H. Ibsen, societatea este „ca o corabie: fiecare trebuie să fie pregătit să treacă la cârmă”.
Deducem de aici că fiecare persoană este responsabilă de ceea ce face pentru comunitatea în care trăiește. Fiecare din noi trebuie să înțeleagă că toți suntem egali, însă de multe ori, societatea noastră se confruntă cu cazuri de discriminare.
Discriminarea reprezintă, conform Ordonanței nr.137/2001 „orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală’’.
Deci, să fii discriminat înseamnă să fii tratat diferit și nedrept față de alți oameni din cauza apartenenței la un anumit grup social. Sunt convinsă că fiecare persoană a auzit foarte multe cazuri de discriminare, bazate pe diverse criterii.
Se cunosc și cazuri de discriminare a romilor, care de multe ori sunt marginalizați sau chiar excluși din societate. Cu astfel de cazuri se confruntă chiar și romii din Republica Moldova. Se știe că există așezări ale romilor care nici măcar nu au statut de localități și că nici un rom nu a obținut studii superioare din contul bugetului de stat.
O situație îngrijorătoare o prezintă problema egalității dintre femei și bărbați. Chiar dacă se consideră că femeile dispun de aceleași drepturi ca și bărbații, totuși se observă că acestea sunt discriminate. Ca exemplu ar putea servi procentul mic de femei ce activează în politică și salariile mai mici decât ale bărbaților, în contextul acelorași merite.
Îngrijorătoare este și situația persoanelor cu dizabilități. Oamenii cu nevoi speciale suferă din cauza situației materiale precare. Din cauza handicapului pe care îl au, aceștia nu se pot angaja la un serviciu și nu se pot întreține. Să luăm, pentru exemplificare, Republica Moldova. La noi în țară,numai 52 % din agenții economici afirmă că sunt disponibili să angajeze persoane cu dizabilități. În plus, pensia de invaliditate este de doar 380 lei, în timp ce pragul sărăciei extreme este de 404 lei. De asemenea,multe instituții publice nu dispun de rampe pentru invalizii în cărucioare cu rotile. Acestea reprezintă un caz grav de încălcare ale drepturilor personale.
În general, în țara noastră se produc deseori încălcări ale drepturilor omului. Fie din cauză că instituțiile statului nu își îndeplinesc întocmai funcțiile, fie din cauză că oamenii nu își cunosc drepturile. Din acest motiv, Republica Moldova a fost condamnată la CEDO de peste 200 de ori, iar cauzele sunt dintre cele mai variate. Majoritatea dintre ele se referă la nerespectarea hotărârilor judecătorești, dar și la încălcarea dreptului la proprietate. Statul nostru a pierdut majoritatea proceselor la CEDO și a fost nevoit să achite până acum, circa 17,5 milioane de euro.
Situația creată nu este deloc în folosul cetățenilor, de aceea este important ca statul să respecte drepturile cetățenilor săi și să aplice o justiție corectă.
Sunt și eu cetățeancă a Republicii Moldova și sunt la vârsta când înțeleg deja foarte bine ce înseamnă drepturile omului și discriminarea. În toți anii pe care i-am petrecut pe băncile școlii, dar și în afara ei, pot afirma că am fost martora unor cazuri de discriminare, de încălcare a drepturilor. Acest fapt mă întristează nespus, căci asta înseamnă că societatea în care trăim nu conștientizează faptul că discriminarea este o problemă și că ea trebuie combătută neapărat, înlocuind-o cu transpatența, cu adevăr și numai adevăr.
Cineva afirma că „existența materială determină conștiința”. Da, într-o oarecare măsură, este adevărat, dar trebuie să înțelegem că, chiar dacă trăim într-o țară săracă și nu dispunem de suficiente resurse materiale, asta nu este o scuză pentru a ignora drepturile altor persoane.
Nelson Mandela, laureatul Premiului Nobel pentru Pace, un aprig luptător pentru combaterea sărăciei și a epidemiei HIV/SIDA afirma: „Nimeni nu se naște urând alte persoane pentru culoarea pielii lor sau pentru religia lor’’ și că „pentru a fi liber nu este suficient să te eliberezi de lanțuri, trebuie să respecți şi să susții și libertatea altora’’.
Nu trebuie doar să cerem respectarea propriilor libertăți, ci și să respectăm drepturile semenilor noștri. Trebuie să avem grijă de oamenii defavorizați și, indiferent de etnie, sex, religie, vârstă etc., să îi includem pe toți în societatea noastră, pentru că fiecare om are dreptul de a fi fericit în dorinţa sa de afirmare, de dezvoltare multilaterală.
Sunt o tânără care bat la poarta afirmării.
Mi se va deschide oare? Îmi va fi oare ascultat cuvântul, opinia?
Voi fi oare încurajată să merg pe drumul vieţii cu un larg spirit de toleranţă, cu adevărul la braţ?
Sper!
Elaborat de eleva clasei a XII-a
Vizitiu Ana
Liceul Teoretic „Alexei Mateevici”, Pârlița, Ungheni
