Pretutindeni, bisericile şi mănăstirile sunt împodobite cu icoane, care întruchipează sfinţii cinstiţi de creştini. Este ştiut că în mare parte aceste icoane sunt donaţii făcute de înșiși enoriaşii bisericilor respective. Părintele Vadim Corostinschi de la Episcopia de Ungheni şi Nisporeni spune că cinstirea sfintelor icoane are o valoare educativ-morală, iar ele trezesc, întreţin şi întăresc peste tot viaţa duhovnicească. Pentru istorie, din toate timpurile numele ctitorilor, adică ale celor care au donat sfintele icoane lăcaşului, erau înscrise pe partea din spate a obiectului. De la o vreme credincioşii au început să observe în unele biserici un lucru interesant. Numele persoanei care a făcut donaţia e înscris deja pe icoană.
Aşa că numele ctitorului este bine cunoscut de către cei care păşesc pragul bisericii.
Unii creştini spun că aceasta i-ar deranja. „La biserică vin pentru a mă ruga de iertare în taină, dar odată ce văd numele ctitorului înscris pe icoană, gândul mă duce la membrii familiei lui, la starea materială a acestei persoane”, spune Ana Bujor din Corneşti. Şi părintele Vadim Corostinschi este de părerea că ar fi mai corect ca numele ctitorului să fie scris pe partea din spate a icoanei: „Doar Domnul vede şi îi are în pază pe cei smeriţi şi cu gânduri curate”.
Stareţa maica Elizaveta de la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” din Ungheni spune că nu este păcat că numele ctitorului a început să fie scris în partea din faţă a icoanei. Doar la mănăstire sunt foarte multe icoane, în dreptul cărora este scris numele celor care au făcut donația. Maica mai spune că aceasta ar fi fost dorinţa enoriaşilor, care nu a putut fi încălcată. Doleanţa lor ar fi motivată prin faptul că acesta este un exemplu pozitiv pentru copiii şi nepoţii lor. Maica menționează că părinţii îşi aduc cu drag copiii la mănăstire pentru a le arăta că icoana cutare sau cutare a fost donată bisericii de unchiul sau bunelul lor.
Totuşi maica mai spune că sunt şi ctitori care nu doresc ca numele lor să apară undeva înscrise: „Am primit donaţii de la persoane care nici nu au dorit să-şi spună numele. Şi de ei are grijă Domnul, mai ales că fapta lor bună este înscrisă în cartea vieţii odată cu gândul lor bun”.
