
Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, au întocmit lucrare penală unui cetățean al Republicii Moldova care a prezentat documente false pentru autoturismul pe care îl conducea.
Aceasta s-a întâmplat pe 20 iunie, în jurul orei 12.00, când aici s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei, I. S., în vârsta de 25 de ani, care conducea un Volkswagen Passat, înmatriculat în Lituania. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezii efectuarii inspecției tehnice periodice, polițiștii romăni au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achizitionat autoturismul la începutul lunii iunie de la un cetațean al Republicii Moldova contra sumei de 1300 de euro și că nu are cunoștință că inspecția tehnică periodică prezentată la control este falsă sau falsificată.
Pe numele barbatului, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.