Singura bucurie pentru noi, pensionarii, este ziarul „Unghiul”, pe care îl așteptăm cu nerăbdare și pentru care vă mulțumim.
Ne place publicația, începând de la rubrica „Colțul Negru” semnată de Nicolae Sanduleac, care în cuvinte puține spune foarte multe. Apreciez și „Din creația cititorilor”, toate poeziile, inclusiv cele scrise de Olga Dziuba. E binevenită și „Jurnalist pentru o zi”, lansată la începutul anului 2019. Anume aici vreau să împărtășesc cu echipa ziarului și cu cititorii gândurile mele sau mai degrabă povestea unei femei deosebite din satul Valea Mare.
E vorba despre Mariana Școlnic, care cu 7 ani în urmă a deschis un SRL – „Fircris”, anume în localitate noastră. Vreau să vă spun că a depășit multe greutăți, care le-a avut de înfruntat. Acum în magazinul ei poți găsi de toate. Pe lângă acest merit este și acela că a creat noi locuri de muncă pentru săteni. Are Mariana Școlnic 3 angajate în subordinea ei și toate sunt la fel de sociabile ca și ea. După magazinul alimentar ea a mai deschis și o sală de ceremonii bine amenajată.
Din anumite surse am aflat că Mariana Școlnic ajută 15 familii din sat și în preajma sărbătorilor face colete cu produse alimentare pentru cei mai triști ca noi. E foarte modestă, mi-a mărturisit că o face nu spre laudă, dar din dragoste și stimă pentru oameni.
Unica problemă a acestei femei este gazificarea întreprinderii pe care o conduce. Deși în Valea Mare este conductă de gaze naturale, ea din varii motive nu poate realiza gazificarea.
La încheiere vreau să mai adaug că ar fi mai bine în țara noastră, dacă ar exista mulți oameni ca Mariana Școlnic. În schimb, noi, moldovenii, trăim în sărăcie și am și eu o rugăminte, pe care am așternut-o în versuri.
Rugăminte
Astăzi, vin cu o rugăminte
Către al nostru drag părinte,
Doamne, fă ca și poporul meu
Să triască cum vreau eu,
În palate strălucite,
Cu lefuri mai potrivite.
Căci ai noștri guvernanți
Au promis de la-nceputuri
Viața noastră să se schimbe,
Dar… din zi în zi mai rău
O duce poporul meu.
Grea e viața de la sate.
Nici tu bani, nici sănătate.
Numai chin, numai nevoi
Au pus, Doamne, peste noi.
Ei se plimbă cu avioane,
Cetățenii mor de foame.
Ei se duc la munți, la mare,
Noi prășim ogoru-n soare.
La ședințe râd, glumesc,
Noi abia de vețuim.
Ei au lefuri, pensii mari
Și conturi peste hotare.
Noi răbdăm și frig, și foame.
Lor li-i drag a viețui,
Iar, noi, Doamne, de-om muri
Nu cred că ne vor jeli.