Inspecția Teritorială de Muncă Călărași, oficiul Ungheni informează despre aprobarea și publicarea Legii zilierilor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 02.03.2018, care intră în vigoare pester 6 luni. Totodată în temeiul Legii nr.22 din 23.02.2018 privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri se referă doar unităților și beneficiarilor ce desfășoară lucrări în agricultură. Respectiv niciun zilier nu va putea exercita activități pentru același beneficiar pe o perioadă mai mare de 90 zile cumulate pe durata unui an calendaristic.
”Remunerația zilierului nu poate fi mai mică decât cuantumul minim garantat al salariului pe oră în sectorul real. Remunerația se va acorda la sfârșitul zilei de lucru (nu mai mult de 8 ore/zi) înainte de semnarea în Registrul de evidență de către zilier și beneficiar. Registrul de evidență a zilierilor va fi eliberat contra cost de către Inspecția Teritorială de Muncă Călărași (of. Ungheni)”, menționează Oleg Maler, inspector principal de muncă.
Plata impozitului pe venit din activitatea necalificată cu caracter ocazional exercitată de zilier se efectuează de către beneficiar în conformitate cu Codul Fiscal. Totodată, din veniturile obținute din activitatea necalificată cu caracter ocazional exercitată de zilier nu se calculează contribuțiile sociale de stat obligatorii.