Aş dori mult să se organizeze în paginile ziarului „Unghiul” o discuţie despre învăţământul contemporan, în primul rând, în Moldova. Cred că această temă i-ar interesa aproape pe toţi, dar în primul rând pe părinţi şi copii. Îi interesează, cred, şi pe pedagogi, dar ei tac.
Nu pot spune că citesc în permanenţă ziarul, dar văd că încercaţi să-i antrenaţi într-o discuţie pe cei de care depinde organizarea procesului de instruire, dar ei deocamdată stau într-o parte, în tot cazul, eu nu am avut ocazia să citesc ceva scris de cei care susţin publicaţiile sau nu sunt de acord cu ele. Nu pot înţelege de ce, poate specialiştii, pur şi simplu, nu au ce spune, poate nu doresc să vorbească despre aceasta sau cu acest public. Dar uneori văd cum ei povestesc cu bucurie despre desfăşurarea unor activităţi, chipurile, importante, organizate după stereotipurile sovietice. Eu n-am vrut să scriu despre aceasta, ci despre Finlanda.
Sistemul de învăţământ din această ţară este considerat unul dintre cele mai bune din lume. În rating ţara e în primele zece, printre cele mai prestigioase. Acest lucru îl cunosc toţi. Totuşi, aici nu se liniştesc şi intenţionează să facă revoluţia ordinară în sistemul şcolar. Nu putem spune că în sistemul nostru de învăţământ nu se schimbă nimic, însă eu aş numi acest proces un fel de dictatură şi nicidecum revoluţie. Volum mare de cunoştinţe, deseori inutile, cerinţe crescânde faţă de evaluarea cunoştinţelor. Stimaţi pedagogi, puteţi recunoaşte acest lucru? Nu, pentru că fiecare dintre dvs. tremură pentru locul său – cei care nu sunt de acord la noi nu sunt agreaţi, indiferent de orânduire. Cum vi se pare, dragii noştri semănători de lumină, că în Finlanda au de gând să renunţe la disciplinele şcolare? Cică, mai sunt şcoli în care se predă ca în secolul XIX – oare nu cumva se referă la noi – dar noi trăim în secolul XXI, deci e timpul să creăm ceva ce i-ar corespunde. Ce va fi, nu-mi prea imaginez, dar se spune că, de exemplu, războiul al doilea mondial va fi studiat din punct de vedere al istoriei, matematicii şi geografiei. Iar însuşind cursul „Munca la cafenea” elevii vor obţine cunoştinţe despre limbile străine, economie şi arta comunicării. Desigur, aceasta se va introduce în clasele superioare. Elevii vor decide singuri ce le va fi util pe viitor, nu vor mai studia obiectul la care îi învaţă să urască pe cineva, nu vor toci teoreme, formule, pe care le vor uita peste un timp şi niciodată nu vor avea nevoie să şi le amintească. În grupuri mici elevii vor discuta problemele existente.
Dragi jurnalişti, mă adresez acum dvs., organizaţi un club de discuţii, o întâlnire neplanificată – nu ştiu ce aţi putea inventa, dar vă pricepeţi – chemaţi pedagogii să fie sinceri, ce-i drept, eu am dubii în această privinţă, totuşi, încercaţi. Dar, pe de altă parte, ce depinde de pedagogii noştri, ce pot ei schimba, cum să se împotrivească dacă va sosi o directivă care va spune să facă aşa şi nu altfel, nu vrei, nu eşti de acord – iată uşa şi toată Moldova, pleacă. Sper că scrisoarea mea nu va rămâne fără răspuns. Vom vedea.
Elena Roman, care are studii în domeniu, dar nu a devenit pedagog
