Țin în mână 600 de lei – pomana pentru care nu știu cui să-i mulțumesc. Probabil, cei care au făcut acest lucru și-au deșertat buzunarele, deoarece vistieria statului e goală – miliardul așa și nu l-au mai întors. În asemenea condiții, cum trebuie să-ți iubești poporul ca să-i „dăruiești fericire” de două ori pe an, cu atât mai mult cu cât iarna pensiile noastre nu ajung nici pentru a achita facturile.
Ni se dă milostenie de două ori pe an, cum se vede, ca și pensionarilor să li se pară că o duc ca-n poveste. Desigur, oamenii sunt bucuroși și de aceste pomeni, și de faptul că înainte de alegeri sau cu un an mai devreme se asfaltează drumurile care țin până trece primul camion, și chiar de cele câteva kilograme de crupe, zahăr la preț redus în magazinele destinate nouă, celor umiliți.
Oare pentru asta am muncit toată viața ca acum să ne mulțumim cu pomeni? Dacă am avea pensii decente, oare i-ar trece cuiva prin cap să ne înjosească cu aceste pomeni de două ori pe an? Noi, generația noastră, am muncit conștiincios și cu ce ne-am ales? În cei 21 de ani de când sunt la odihna meritată, pensia a crescut și a ajuns la 1735,98 lei. O sumă uriașă de nici nu îndrăznesc să solicit ajutor material, doar atunci va veni comisia și va descoperi că am televizor, frigider și chiar mașină de spălat. Iată așa.
