Nu am înţeles şi probabil că nu voi înţelege niciodată la ce bun au mai născocit sărbătoarea de 8 martie – Ziua internaţională a femeilor. Mai ales pentru moldoveni. Nu prea am observat ca femeile să o trăiască şi să o simtă în adevăratul sens al cuvântul. Pentru că unii bărbaţi, doar atunci îşi surprind iubitele soţii, mame, fiice cu un buchet de garoafe. Unii, aburiţi de la oră matinală, ridică păhare în cinstea consoartei, care poate nu îşi vede capul de treabă pentru că să aibă ce pune pe masa de sărbătoare. Şi toată ziua umblă să pună, să strângă de pe masă, iar în reprize mai prinde câte o urare a mesenilor.
Mulţi nici nu cunosc că pe lângă această sărbătoare internaţională, mai există o ocazie de a consfinţi femeia, şi anume femeia de la sat – pe 15 octombrie. În această zi, se organizează mese rotunde la care se discută cam una şi aceeaşi. Se adresează felicitări pe internet, în care li se mulţumeşte „pentru viaţa trăită în uitare şi deznădejde, dar plină de dragoste de ţară”.
Probabil că „dragoste de ţară” înseamnă că, de regulă, sătencele, nu cer multe. Parcă s-au înţeles cu soarta şi nu mai vor nimic. S-au resemnat cu „viaţa trăită în uitare şi deznădejde”, cu lipsa locurilor de muncă, cu salariile mizere, cu greutăţile la care sunt supuse. Ele continuă să alerge zilnic când în casă, pentru că frigiderul e acolo, când în sarai, unde pregăteşte mâncarea. Dimineaţa uită uneori să se mai pieptene, însă nu lasă animalele nehrănite. Mâinile le sunt trudite de spălat, pentru că puţine dintre ele îşi pot permite o maşină automată, iar apa o cară cu căldările de la câteva sute de metri. Seara, cad din picioare de oboseală.
Toate zilele sătencelor cam seamănă una cu alta. Muncă, muncă şi iar muncă. Doar duminica ar mai trebui să-şi tragă sufletul după atâta trudă, dar că atunci cei ai casei aşteaptă să li se pună, să li se ia din faţă. Şi nu cred că pe 15 octombrie sau, începând cu această dată, va fi altfel, iar viitorul va deveni mai uşor pentru mamele, bunicile noastre care locuiesc la sate. Deşi, sunt sigură că femeile pentru care a fost gândită această zi ar fi vrut să aibă o viaţă mai uşoară. Dar se vede că e mai simplu să adresezi o felicitare sterilă pe internet, decât să faci astfel ca sătencele să nu mai trăiască în „uitare şi deznădejde”.
