
În perioada 23-29 octombrie, angajaţii Secţiei Securitate Publică a Inspectoratului de Poliție Ungheni au efectuat măsuri de prevenţie, în urma cărora au fost întocmite 93 procese verbale cu privire la contravenţii, dintre care: 8 – art. 78 Cod Contravențional (vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale), 15 – art. 69 (injuria), 12 – art. 354 (huliganism nu prea grav) şi 58 – alte articole.
* În luna iulie 2015, un locuitor din or. Ungheni, prin abuz de încredere şi înşelăciune, a dobândit de la un cetățean un automobil în valoare de 51259 lei.
* În perioada anului 2017, o societate comercială samavolnic a prelucrat terenul agricol şi a recoltat producţia agricolă, aflat în extravilanul comunei Zagarancea, cu suprafaţa de 80 ha, care sunt arendate de la proprietari de către o altă societate comercială.
* În perioada iulie-septembrie, de la o societate comercială din satul Buşila au fost sustraşi ştiuleţi de porumb de pe o suprafaţă de 1,13 ha, astfel căuzând întreprinderii o daună materială în valoare de 12500 lei.
* La 02 august, un angajat al unei societăți comerciale din mun. Ungheni a folosit documente false pentru a dobândi ilicit un împrumut de la altă societate comercială pentru procurarea unui telefon mobil în valoare de 17199 lei.
* La 01 septembrie, pe strada M. Eminescu din mun. Ungheni a fost depistat un cetățean, care avea asupra sa o pungă în care se găsea un dispozitiv confecţionat artizanal pentru consumul marijuanei şi a paielor de mac.
* În noaptea spre 23 septembrie, persoane necunoscute, prin forţarea uşii, au pătruns în casa unui cetățean din orașul Corneşti, de unde au sustras bani în sumă de 1800 lei, 60 kg de nuci la preţ de 800 lei şi 200 kg de grâu la preţ de 600 lei.
* La 02 octombrie, la domiciliul din satul Pârliţa, un cetățean, în urma unui conflict cu soţia sa, i-a cauzat acesteia vătămări corporale sub formă de fractura mâinii stângi, edem traumatic al ţesuturilor moi.
* La 09 octombrie, în jurul orei 20.45, pe o stradă din satul Negurenii Noi, polițiștii au stopat un cetățean care conducea o unitate de transport, acesta prezentând permisul de conducere pe numele său. Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifice, s-a confirmat că blancheta permisului este confecţionată dintr-o folie polimerică. La fel, la 12 octombrie, pe strada Ştefan cel Mare din mun. Ungheni, fiind stopat de către polițiști, un conducător auto a prezentat permisul de conducere pe numele său cu semne de falsificare. Potrivit raportului de constatare, blancheta permisului este confecţionată dintr-o folie polimerică, cu utilizarea tehnicii computerizate.
* La 13 octombrie, în jurul orei 16.50, persoane necunoscute, prin acces liber, din faţa porţii de la intrarea în grădiniţa din satul Zagarancea au sustras o bicicletă pentru maturi în valoare de 3000 lei.
* La 19 octombrie, o persoană înregistrată într-o reţea de socializare a întreţinut discuţii cu caracter obscen şi cinic cu o minoră din raionul Ungheni, despre care ştia cu certitudine că nu a împlinit vârsta majoratului, după care, ameninţând-o cu răfuiala fizică, a obţinut de aceasta poze indecente.
* La 22 octombrie, persoane necunoscute au sustras dintr-un automobil parcat pe o stradă din satul Petreşti o geantă, în care erau mijloace băneşti şi acte de identitate, astfel cauzându-i proprietarului o pagubă materială în valoare de 10476 lei.
* La 23 octombrie, în jurul orei 12.00, persoane necunoscute, prin acces liber, din faţa porţii gospodăriei unui cetățean din mun. Ungheni au sustras o motoretă în valoare de 8900 lei.